Cum să recuperezi banii „înghiţiţi“ din greşeală de pe cardul tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintr-o simplă eroare informatică, te poţi trezi cu mai puţini bani în cont sau chiar dator la bancă. Află ce trebuie să faci pentru a depista astfel de probleme şi pentru a le rezolva în scurt timp.

Paza bună trece primejdia rea. Acesta este un proverb care se poate aplica şi în cazul celor câtorva mii de români care la sfârşitul săptămânii trecute s-au trezit fără bani în cont după ce au plătit cu cardul la POS-urile Raiffeisen Bank sau au retras numerar de la bancomatele aceleiaşi bănci.

„Au fost afectate cardurile VISA emise de alte bănci cu care s-au efectuat tranzacţii la POS-urile şi ATM-urile Raiffeisen Bank în data de 5 octombrie din cauza unor probleme informatice ale procesatorului de carduri ale băncii, Euronet“, au explicat ulterior reprezentanţii băncii. Mai exact, suma plătită sau retrasă a fost debitată de două sau chiar de trei ori.

De această dată, fiind o problemă care a afectat mii de români, banca şi procesatorul s-au autosesizat şi au remediat problema, banii urmând să intre în conturile celor afectaţi în scurt timp, iar plăţile vor fi înregistrate cu data de 5 octombrie pentru ca titularii să nu apară ca datorând dobânzi sau comisioane.

Sunt însă şi situaţii izolate în care o simplă „tranzacţie eşuată“ te poate lăsa fără bani în cont. Mai exact, suma este blocată deşi tranzacţia nu s-a realizat. Ce este de făcut în acest caz?

În primul rând, trebuie să ai o gestiune foarte atentă a tranzacţiilor pe care le efectuezi, acestea putând fi verificate cu ajutorul extrasului de cont, fie că îl obţii de la bancă sau prin serviciul de Internet Banking.

„Este foarte important să verificăm pe extrasul de card ce tranzacţii am făcut în luna respectivă, este o măsură de prevenire a unor posibile probleme“, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru Romania al Visa Europe, potrivit HotNews.ro.

În cazul în care constaţi că în extras sunt debitate sume pentru care nu ai făcut plăţi sau retrageri de la bancomat, adresează-te băncii emitente. Trebuie să completezi un formular de refuz la plată, iar banca va rezolva într-un anumit interval de timp problema, iar banii îţi vor intra înapoi în cont. O parte dintre bănci au implementat transmiterea formularelor de refuz la plată şi prin intermediul serviciului de Internet Banking.

Bancomatul, frate cu românul

Românii efectuează în medie şase plăţi cu cardul anual, număr foarte redus faţă de alte ţări europene, pe fondul penetrării încă slabe a cardurilor şi terminalelor de plată la comercianţi în afara marilor oraşe, potrivit datelor PwC. Deşi băncile şi operatorii de carduri promovează beneficiile folosirii cardurilor pentru plăţile online sau la comercianţi, cei mai mulţi titulari de carduri preferă să retragă numerar de la bancomat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG