Cum procedează plătitorii de venituri din drepturi de autor în lipsa adoptării normelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi Ordonanţa 58/2010 privind Codul Fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, printre care şi aplicarea CAS pe drepturi de autor, trebuie aplicată începând cu 1 iulie, guvernanţii au decis să nu aprobe ieri normele metodologice de aplicare şi să amâne adoptarea pentru luni, 2 august, depăşindu-se astfel termenul-limită. Această decizie pune în încurcătură companiile plătitoare de venituri din drepturi de autor, care nu ştiu

În situaţia dată, plătitorii de venituri de acest tip, pot proceda în trei feluri, explică Emilian Duca, partener la BDO Tax:

1. "Companiile pot să procedeze într-un mod prudent prin perceperea de CAS potrivit procentului estimat în normele prezentate în dezbatere publică". Totuşi, nu există certitudinea că, în urma dezbaterii publice, normele nu vor suporta modificări. Practic, se va proceda pe baza unor norma care nu au fost adoptate.

2. "Plătitorii mai pot să vireze angajatului întregul venit, fără aplicarea CAS, urmând ca până la 25 august, când are loc virarea contribuţiilor pentru asigurări sociale, să aibă loc o regularizare". În acest caz, compania ar trebui să recupereze de la angajat suma aferentă CAS pentru luna iulie. Pentru a se facilita procesul, şi pentru a nu pune angajatul "să vină cu bani de acasă", compania ar putea suporta ea plata CAS pentru luna iulie şi să o recupereze de la angajat la virarea următorului venit.

3. "Dacă nu există presiuni pentru plata veniturilor, este o soluţie să se amâne virarea sumelor din drepturi de autor până la adoptarea normelor de aplicare a Ordonanţei".

Întrebat dacă este posibil ca Ordonanţa 58/2010 privind Codul Fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, printre care şi aplicarea CAS pe drepturi de autor, să nu se mai aplice începând cu 1 iulie, Emilian Duca a spus că "nu mă aştept să se întâmple o astfel de amânare pentru că lucrurile sunt într-un stadiu destul de amânat".

Cum se taxează drepturile de autor

Persoanele care obţin venituri din drepturi de autor au fost împărţite în trei categorii şi vor fi impozitate după tot atâtea metode.

- contribuabilii care sunt angajaţi cu carte de muncă şi obţin ocazional venituri în baza unor contracte de drepturi de autor nu vor plăti CAS pentru acele venituri din activităţi independente, a explicat ieri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Aceasta a dat exemplul unui profesor care are carte de muncă, dar care publică trei cărţi pe an. Pentru veniturile obţinute pe cele trei cărţi, acesta nu va achita contribuţiile sociale.

- persoanele care au carte de muncă, dar au şi venit regulat, lunar, pe drepturi de autor vor achita contribuţiile sociale de 16,5% la suma brută, existând un plafon de cinci salarii medii brute lunar până la care se aplică acest procent. În această categorie intră ziariştii şi alţi angajaţi din domeniul cultural pentru care venitul pe drepturi de autor este o completare la salariul de pe cartea de muncă.

- o a treia categorie o constituie cei care sunt remuneraţi lunar pe contracte de drepturi autor, dar care nu au şi contract de muncă pe care plătesc CAS. În această categorie ar intra pictorii, sculptorii, unele categorii de actori etc. Aceştia vor plăti contribuţiile sociale pentru o sumă de maximum cinci salarii medii brute pe an, a mai explicat oficialul de la Guvern. Salariul mediu brut pe economie este de 1.836 de lei.

Pe lângă reţinerea contribuţiilor sociale asupra drepturilor de autor, actul normativ mai prevede diminuarea cotelor deductibile de cheltuială forfetară pentru aceste contracte, de la 40% la 20%, astfel încât se va aplica cota unică de 16% asupra a 80 la sută din valoarea brută, şi nu asupra a 60%, cum era până acum.