Cum intrăm în Uniune
0Lucian Pop
Mai avem două săptămâni şi devenim europeni cu acte-n regulă. Însă, statutul de membru al Uniunii vine la pachet cu cele mai dure condiţii impuse de Bruxelles până acum. Orice abatere de la angajamentele pe care guvernanţii români şi le-au asumat va fi aspru sancţionată. Mai mult, unele state membre şi-au luat deja măsuri de precauţie, impunând restricţii în ceea ce priveşte accesul românilor pe piaţa muncii din ţările respective. Este clar că nici noi şi nici bulgarii nu am fost foarte doriţi la masa bogaţilor. Chiar dacă, din cancelariile Europei, mesajele adresate Bucureştiului sună bine, mai ales atunci când însuşi preşedintele Comisiei Europene, Manuel Durao Barroso, ne-a adresat cuvântul de bun venit în limba română. Însă, opinia publică din ţările cu vechi state în UE nu pare a fi prea încântată de noii membri. Spre exemplu, mesajele venite de pe malurile Tamisei sunt elocvente: "nu avem nevoie de muncitorii voştri şi nici de produsele voastre dubioase". Cu toate astea, autorităţile sunt mai mult decât optimiste. Traian Băsescu chiar a fost impresionat până la lacrimi de faptul că vom adera la comunitatea europeană la 1 ianuarie 2007. Preşedintele spunea, în urmă cu ceva vreme, că România va fi o surpriză plăcută pentru Europa. Cu siguranţă aşa va fi. Vom deveni, fără doar şi poate, o piaţă excelentă pentru produsele şi mărfurile europene. Suntem practic a doua ţară din regiune, ca dimensiune şi număr de locuitori, după Polonia, şi a şaptea din Europa. Aşadar, potenţialul de consum este imens. Acest fapt este confirmat şi de estimările oficiale. Până în 2010, valoarea importurilor de mărfuri din UE se va dubla faţă de nivelul consemnat în prezent. Va fi însă interesant de văzut câte din produsele româneşti vor ajunge pe rafturile hipermarketurilor din Paris, Londra sau Bruxelles. Probabil că foarte puţine. Acesta este tributul pe care-l plătim pentru lipsa investiţiilor în capacităţile de producţie, în perioada de preaderare, astfel încât acum să putem face faţă standardelor comunitare. Şi dacă mai punem la socoteală infrastructura insuficient dezvoltată, reţele edilitare şi energetice care necesită investiţii majore pentru a corespunde cerinţelor europene, putem spune că lacrimile preşedintelui sunt mai degrabă amare. Fără îndoială că aderarea la Uniunea Europeană este o şansă uriaşă pentru România. Însă depinde de modul cum vom şti să profităm de acest fapt. Dacă vom urma modelul Spaniei şi Portugaliei, care au gestionat foarte bine infuziile masive de capital, atunci vom vorbi peste câţiva ani de succesul integrării. Până atunci însă, s-ar putea ca şocul aderării să fie resimţit mult mai acut la Bucureşti, decât s-a întâmplat la Praga sau Varşovia, în 2004. Sau poate că nu. Asta pentru că românul a ştiut întotdeauna să se descurce în situaţii de cumpănă. Rămâne de văzut cum o va face după 1 ianuarie.