Cum este mai avantajos: PFA sau SRL?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înregistrarea ca persoană fizică autorizată (PFA) nu presupune alergătură multă sau costuri mari, spre deosebire de înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL). Aceasta din

Înregistrarea ca persoană fizică autorizată (PFA) nu presupune alergătură multă sau costuri mari, spre deosebire de înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL). Aceasta din urmă prezintă însă o mai mare credibilitate în faţa potenţialilor parteneri de afaceri.
Aşadar, cum este mai bine: PFA sau SRL? Specialişti din cadrul Direcţiei de Administrare a Contribuabililor Mijlocii- DGFP a Municipiului Bucureşti au explicat pentru Adevărul care sunt avantajele şi dezavantajele.
PFA nu are nevoie de contabil
În primul rând, persoana fizică autorizată conduce evidenţa contabilă în partidă simplă, acest lucru însemnând că nu trebuie să angajeze contabil. Totodată, potrivit Legii 300/2004, PFA nu poate angaja personal, deci nu are nici obligaţia de a depune la stat declaraţii privind impozitele şi contribuţiile aferente salariilor. În funcţie de activitatea pe care o desfăşoară, PFA poate opta pentru o impozitare pe bază de normă de venit sau în sistem real. Formalităţile de înregistrare sunt mult mai simple, întrucât persoana respectivă nu trebuie să meargă la Registrul Comerţului, ci doar la primăria de care aparţine. Pentru înregistrarea ca şi PFA nu este nevoie de un capital social şi nici nu presupune alte taxe de înscriere, în afara celei pe care o plăteşte la primărie. În acelaşi timp, PFA nu are obligaţia de a emite facturi, dar acest fapt poate să nu convină partenerilor de afaceri. Înregistrarea ca PFA este avantajoasă atunci când este vorba despre venituri realizate mici.
SRL prezintă o mai mare credibilitate
Dacă afacerea este de mari dimensiuni, persoana respectivă ar trebuie să înfiinţeze o societate cu răspundere delimitată (SRL), sunt de părere specialiştii din cadrul DGFP a Municipiului Bucureşti.
Aceasta trebuie înregistrată la Registrul Comerţului, operaţiune ce presupune formalităţi complexe. Contabilitatea societăţii se va ţine în partidă dublă, fiind necesară şi angajarea unui contabil. Totodată, reprezentantul firmei are obligaţia de a întocmi situaţii financiare semestriale şi anuale şi de a depune decont şi declaraţii de TVA. Dacă este plătitor de impozit pe profit, societatea are obligaţia de a conduce Registrul fiscal de evidenţă a impozitului pe profit, şi, în funcţie de volumul activităţii, să angajeze un contabil autorizat şi chiar un auditor, care să-i auditeze situaţiile financiare. SRL-ul trebuie să aibă un capital social minim de 200 lei şi să achite la Registrul Comerţului mai multe taxe de înscriere.
Însă, avantajul unui SRL este acela că prezintă o mai mare credibilitate potenţialilor parteneri de afaceri, în comparaţie cu PFA.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate