Cum deosebim speculanţii de comercianţi

Graniţa dintre scumpirea forţată pe lanţul de distribuţie şi adaosul comercial rezonabil este dată de profitul pe care consumatorii sunt dispuşi să-l ofere detailiştilor. Există produse care poartă doar un plus de 60-70% al preţului, în timp ce altele se scumpesc exagerat după ce parcurg drumul de la poarta fabricii la raftul magazinului.

Laptele pleacă de la fermă cu mai puţin de un leu litrul şi ajunge în sacoşa cumpărătorului din hipermarket cu peste patru lei. Pescarul îşi vinde prada „la prima mână", de pe baltă, cu mai puţin de 10 lei kilogramul - consumatorul final ia peştele, congelat, din market, cu 25-35 de lei. Carcasa de porc iese din abator cu 5-7 lei/kg, în timp ce file-ul ni se vinde tranşat, în măcelării, cu 15-18 lei/kg. Gresia şi faianţa ajunge în magazin la preţuri de două-trei ori mai mari decât plecase din fabrică sau intrase în ţară, din import. 

Practic, fiecare produs parcurge o pantă ascendentă a preţurilor intermediare, mai mult sau mai puţin abruptă, până să ajungă la consumatorul final. Cum ne dăm seama dacă avem de-a face cu un adaos corect şi de unde începe specula? „Adevărul" vă prezintă, în acest sens, câteva sfaturi din partea specialiştilor. Dacă un angrosist sau chiar şi un detailist (care vinde cu amănuntul) are capacitatea de a stoca mai multă marfă, adică deţine cel puţin un depozit de dimensiuni medii, cu toate condiţiile de stocare asigurate, acesta are şi posibilitatea de a păstra preţul mic.

Comercianţii pot să atenueze şocurile

„Cumpărând în cantităţi mari de la producător, pentru că poate stoca marfă în cantităţi semnificative, angrosistul corect poate obţine preţuri mai bune, iar după el nu mai urmează decât un mic adaos necesar acoperirii costurilor de operare şi realizării profitului. În industria alimentară, marja de profit se situează undeva la 7%-8% şi cea mai mare parte din bani se regăsesc pe partea de distribuţie, nu la producători", ne-a declarat Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR). El a arătat că statul este cel mai adesea complice la scumpiri, pentru că are numai de câştigat de pe urma acestora, prin taxe. „Cele mai multe majorări de preţuri intervin, pe lanţul de distribuţie, din cauza scumpirii utilităţilor şi a altor inputuri cu preţuri reglementate", a explicat liderul patronal.

Diferenţa corectă: maximum 70%

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, a estimat, pentru „Adevărul", că este rezonabil ca preţurile să crească de la producător la consumator în limita a 70%, prag dincolo de care avem de-a face cu exagerări. „Există costuri de operare şi depozitare la nivelul fiecăreia dintre verigile lanţului de distribuţie. O scumpire de 60%-70% a produsului, per total, după ce acesta parcurge întregul drum, este rezonabilă. Când se depăşeşte acest prag, ceva nu e în regulă", ne-a declarat oficialul Ministerului Agriculturii.

Importatorii au cel mai mare câştig

Foarte puţine produse de imediată necesitate, mai ales nealimentare şi articolele de igienă personală, se fabrică şi în România, iar acele puţine sortimente autohtone se ridică cu greu la nivelul pretenţiilor consumatorilor români. Desigur, sunt prezente şi la noi branduri de notorietate internaţională, dar numai pentru marketing, nu şi pentru producţie.

De aceea, importatorii sunt extrem de avantajaţi. Pe lângă faptul că au în permanenţă cererea practic garantată, importatorii pot jongla cotaţiile acestor produse cum vor ei, reducând sau (de cele mai multe ori) crescând preţurile odată cu variaţiile de curs valutar. E simplu: când euro creşte, majorează şi ei preţurile, iar când cursul stagnează ei menţin preţurile sau introduc reduceri „promoţionale" mărindu-şi mereu atât marjele de profit, cât şi cotele de piaţă.

Reglementări care să le îngrădească practicile uneori incorecte faţă de consumatori nu prea sunt, iar cele care există nu prea se aplică. Însă nici viaţa de importator nu e tocmai uşoară, având în vedere că în România condiţiile de intrare pe piaţă, mai ales în marile reţele de retail, sunt drastice. Cine vrea să pătrundă cu un produs nou trebuie să investească masiv în publicitate şi să asigure un flux de intrări în cantităţi suficiente, ceea ce necesită o bogată experienţă din partea importatorului.