Criză de personal în restaurantele din Marea Britanie. Brexitul şi trei carantine au alungat angajaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax

Restaurantele şi barurile din Marea Britanie pot relua servitul mesei la interior începând de luni, după o pauză de cinci luni, însă multe dintre ele au probleme în a găsi suficient personal după ce Brexitul şi trei carantine în decurs de un an au alungat muncitorii din această industrie, transmite Bloomberg.

Potrivit sursei citate, aceasta este o problemă serioasă pentru economia britanică şi una care ar putea amâna revenirea după cea mai gravă recesiune din ultimele decenii sau care ar putea declanşa presiuni inflaţioniste care încep deja să îi îngrijoreze pe investitori. 

Acest trend a început deja să afecteze SUA, determinând lanţuri mari de restaurante, precum McDonald’s Corp şi Chipolte Mexican Grill Inc. să majoreze salariile pentru angajaţii lor, informează Agerpres.

În Marea Britanie, firmele din domeniul ospitalităţii se numără printre cele mai grav lovite de restricţiile care au dus la închiderea localurilor şi au obligat angajaţii lor să recurgă la programele guvernamentale de subvenţionare a salariilor. 

În pofida ajutorului guvernamental, industria a pierdut 330.000 de angajaţi în perioada pandemiei, susţine Kate Nicholls, directorul grupului de lobby UKHospitality. Aproximativ 20% din totalul restaurantelor şi 10% din cel al hotelurilor s-au închis definitiv, iar mulţi angajaţi se vor confrunta cu programe de lucru prelungite, salarii reduse şi căutarea de lucru în alt sector.

„Pur şi simplu nu mai există angajaţi cu experienţă”, spune David Moore, patronul restaurantului Pied a Terre, cel mai vechi restaurant londonez din catalogul Michelin. Potrivit lui Moore, industria se confruntă cu un „deficit uriaş şi foarte serios de mână de lucru calificată”.

Thomas Faulkner, un fost chef care acum se ocupă de recrutarea de noi angajaţi pentru acest post, spune că există un „deficit important” de personal dispus să lucreze o perioadă mai mare de timp în acelaşi loc dacă restaurantele nu oferă stimulente mai mari.

În general, munca de chef nu este una sănătoasă„, spune Faulkner. „Cu această pandemie, oamenii au plecat spre alte poziţii după ce şi-au dat seama că pot câştiga aceiaşi bani sau chiar mai mult făcând livrări pentru Amazon sau Ocado. Este o experienţă mult mai plăcută, iar programul de lucru este mai redus”, spune fostul chef.

Ieşirea din UE a Marii Britanii a însemnat pierderea unui uriaş rezervor de mână de lucru. Peste 50.000 de emigranţi au plecat din Marea Britanie în al doilea semestru al anului trecut, potrivit unor estimări guvernamentale, iar analiştii se aşteaptă la un număr şi mai mare în acest an. Înainte de Brexit până la un sfert din personalul din industria ospitalităţii din Marea Britanie, şi 38% în cazul firmelor din Londra, era compusă din cetăţeni din UE, estimează firma de consultanţă KPMG. 

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul