Creşterea dobânzilor a adus afaceri record pentru şase bănci din România. Care sunt acestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 35 de bănci din România au obţinut un profit net cumulat de aproape 5,88 miliarde de lei, în primele nouă luni ale acestui an, valoare necompensată cu pierderile, o creştere cu 42%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR).

Din acest total, 81%, respectiv 4,77 miliarde de lei, l-au adunat primele şase bănci din piaţă, ca pondere a activelor.

Pe primele trei locuri se află Banca Transilvania, BCR şi BRD, care au înregistrat un randament mediu al capitalurilor de peste 21% la jumătatea anului - cea mai ridicată profitabilitate, de trei ori peste media Uniunii Europene, potrivit datelor Autorităţii Bancare Europene (ABE).

Următoarele trei poziţii sunt ocupate de UniCredit, pe locul patru, Raiffeisen (5), în timp ce ING Bank se află pe locul şase.

     

Valoarea activelor sistemului bancar românesc a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 9,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 4% faţă de finele anului trecut, cu 3,1%, comparativ cu finele primului semestru, şi cu 2,4%, comparativ cu mijlocul acestui an, până la aproape 445,2 miliarde de lei, conform datelor Băncii Centrale.

La 30 septembrie 2018, faţă de aceeaşi dată a anului trecut, rentabilitatea activelor (indicatorul ROA) era de 1,76%, cu 40 de puncte procentuale de bază peste cea de la aceeaşi dată a anului trecut, iar rentabilitatea capitalurilor proprii (indicatorul ROE) era la 16,35%, o creştere cu 3,45 puncte procentuale.

În plus, indicatorul de solvabilitate a rămas în jurul nivelului de 20%, la finele primelor nouă luni ale acestui an, coborând la 19,97%, de la 20,07% la finele primelor şase, şi urcând de la 18,98% la aceeaşi dată a anului trecut. Acest nivel este mult peste cel impus de normele europene, care este de 8%, ceea ce arată că băncile din ţara noastră mai au mult spaţiu pentru a creşte creditarea.

În schimb, rata rentabilităţii activităţii de bază a crescut cu 7,13 puncte procentuale, de la an la an, şi cu 9,56 puncte procentuale, faţă de trimestrul anterior, până la 188,33%.

Sistemul bancar din România a consemnat un profit net cumulat de 1,77 miliarde de lei, în primul trimestru al acestui an, şi de 3,6 miliarde de lei pentru primele şase luni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"