Consultările dintre Băsescu şi Ponta pe tema reducerii CAS s-au terminat după doar jumătate de oră. Ponta: „Ne-am certat! Au fost discuţii neplăcute“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultările dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta pe tema legii privind reducerea CAS, s-au încheiat rapid, la Palatul Cotroceni, după doar jumătate de oră de discuţii, premierul Victor Ponta declarând că "nu s-a stabilit nimic".

UPDATE: A fost un ton de bădărănesc la adresa Ioanei Petrescu

Premierul Victor Ponta a declarat, în urma consultărilor ce au avut loc la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, că şeful statului a venit nepregătit la întâlnire, că acesta nu a fost deschis discuţiilor pentru că avea "un calendar politic“, iar tonul a fost "unul destul de bădărănesc la adresa Ioanei Petrescu (ministrul Finanţelor - n.r.)“, dar că aceasta a făcut faţă discuţiilor.

"A fost un ton destul de bădărănesc la adresa Ioanei Petrescu. Au fost discuţii neplăcute. Dacă va retrimite proiectul în Parlament, în septembrie, sunt sigur că va fi aprobat încă o dată. Preşedintele a zis şi că este neconstituţional, ceea ce înseamnă că o să-l atace şi la Curtea Constituţională“, a declarat Victor Ponta.  


Încă nu se cunoaşte dacă preşedintele va promulga legea sau o va retrimite în Parlament.

Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale reprezintă punctul principal pentru care negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) au eşuat. 

Măsura are un impact de 2,6 miliarde de lei pentru jumătate de an, ceea ce înseamnă că pentru anul viitor este necesară găsirea a 5,2 miliarde de lei pentru acoperirea golului bugetar. Guvernul a anunţat reducerea CAS la angajator de la 1 octombrie şi a anunţat că sumele necesare pentru acest an sunt deja acoperite din "taxa pe stâlp", unde s-au făcut încasări suplimentare, însă FMI a anunţat că nu au fost identificate sursele de susţinere pentru anul viitor.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, că vrea să promulge reducerea CAS şi că va avea şi o consultare cu FMI pe acest subiect, dar a precizat că, dacă soluţiile Guvernului pentru acoperirea deficitului nu vor fi credibile, atunci va fi obligat să retrimită legea în Parlament.

Băsescu a afirmat că nu doreşte ca România să se întoarcă la situaţia din 2009, dar că ar promulga legea dacă i se vor preciza sursele de finanţare.

Consiliul Fiscal avertizează că în urma reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, fără măsuri de compensare a impactului financiar, există riscul de înregistrare a unui derapaj major în politica fiscal-bugetară din 2015 şi chiar apropierea deficitului bugetar de pragul de declanşare a procedurii de deficit excesiv.

În plus, în opinia Consiliului Fiscal, o reducere de CAS ar trebui însoţită în mod obligatoriu de o reformare a sistemului de contribuţii sociale care să pornească de la principiul tratamentului echitabil al contribuabililor indiferent de forma de venit pe care o înregistrează şi de formularea şi implementarea unei strategii pe termen mediu de reechilibrare financiară a bugetelor de asigurări sociale, în special a bugetului de pensii.

Miercuri seara, premierul afirma că Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni, iar despre reducerea CAS nu are ce discuta preşedintele cu Executivul, deoarece proiectul de lege care reduce contribuţiile de asigurări sociale este votat de Parlament, astfel că Băsescu fie promulgă actul, fie îl retrimite în Parlament. 

„Dacă vrea să aibă un dialog cu mine, sigur, mă voi duce, m-am mai dus şi cu alte ocazii, nu că m-ar fi ascultat prea mult, dar măcar ca să păstrăm respectul pentru textele constituţionale şi pentru instituţii, însă în această situaţie concretă dacă vrea să se consulte cu mine pe tema reducerii CAS, nu se consultă cu persoana potrivită, pentru că nu e o măsură a Guvernului, ci una care tocmai a fost adoptată de Parlament, culmea şi în unanimitate“, a spus Ponta.

Ulterior, vineri, Ponta a confirmat că va merge la Cotroceni pentru discuţii cu preşedintele.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică