Construcţia gazoductului dintre România şi Bulgaria începe în câteva săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria şi România sunt pe punctul de a începe, în următoarele săptămâni, construcţia conductei care va uni sistemele de gaze dintre cele două ţări, a declarat astăzi ministrul bulgar de resort, Traicho Traikov, transmite agenţia de ştiri Novinite.

Potrivit oficialului, în al treilea trimestru al anului vor începe şi lucrările conductei dintre Bulgaria şi Grecia.

Bulgaria este dependentă în proporţie de peste 95% de gazele ruseşti.

Traikov a adăugat că Bulgaria doreşte să semneze un memorandum cu Turcia, care va constutui baza pentru o viitoare conductă de gaze între cele două ţări.

Bulgaria speră să primească fonduri europene pentru interconectorul cu Turcia.

Până acum, Comisia a finanţat cu 9 milioane de euro conducta dintre România şi Bulgaria şi cu 45 de milioane de euro gazoductul dintre Bulgaria şi Grecia. Totodată, Bulgaria a primit 2,5 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate al interconectării cu Serbia.

UE îşi doreşte ca, până în 2014, toate statele să fie conectate între ele, iar fluxul de gaze să poată fi posibil în ambele sensuri. Măsura este necesară pentru asigurarea securităţii energetice în blocul comunitar.

În iarna 2009, când Rusia a oprit robinetul de gaze în urma unui conflict cu Ucraina, au avut de suferit ţări precum Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie