Consiliul IMM: Regionalizarea pe altă structură ar fi „un dezastru“, riscăm să pierdem 10 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fondurile Regio se dau pe actuala structură a regiunilor de dezvoltare; schimbarea structurii presupune o reacreditare costisitoare la Bruxelles

Conducerea Consiliului Naţional al IMM consideră că actuala structură a regiunilor de dezvoltare va trebui păstrată pentru a nu fi necesară o reautorizare a altor regiuni noi. În caz contrar, reautorizarea şi celelalte proceduri birocratice de acreditare la Bruxelles ar dura doi ani, timp în care nu vom putea absorbi fonduri UE de 10 miliarde de euro.

„Am auzit diverse opinii prin presă potrivit cărora ar trebui să avem alte structuri administrativ-teritoriale, după regionalizarea propusă de Guvern. Sunt mai multe grupuri de interese care şi-au exprimat sugestiile şi care vor să apară noi structuri la nivel local. Vreau să atragem atenţia că schimbarea actualei structuri regionale va presupune costuri imense şi riscăm să amânăm cu doi ani absorbţia unor fonduri europene destinate dezvoltării regionale, care se accesează direct. Fondurile astfel ratate ar totaliza 10 miliarde de euro în cei doi ani, pentru că vorbim de un timp pierdut cu reautorizarea agenţiilor şi instituţiilor de dezvoltare regională“, a declarat preşedintele Consiliului IMM, Ovidiu Nicolescu, într-o conferinţă de presă.

Calitatea guvernării, frână în calea banilor de la UE

Principalul factor care a determinat frânarea absorbţiei de fonduri UE este, în opinia liderilor Consiliului IMM, calitatea slabă a guvernării. Potrivit unui studiu al patronatului, indicele calităţii guvernării este la nivelul cel mai jos din UE (0,059 în România faţă de media comunitară de 1,104 şi de campionii Suedia, Finlanda, Danemarca sau Olanda, cu peste 1,8) şi, în acelaşi timp, avem cel mai redus grad de absorbţie a fondurilor europene.

Rata de absorbţie este de 20,7% în România, în timp ce media comunitară este de 45,7%. Cele mai mari rate de absorbţie se întâlnesc în Germania (60.5%), Portugalia (58,4%), Estonia (53,9%) sau Suedia (53,3%).

Ce vor patronii

Pentru ca regionalizarea să fie utilă în absorbţia fondurilor com,unitare sau, cel puţin, să nu constituie o frână, Consiliul IMM a elaborat un set de recomandări cu care se va prezenta, de altfel, şi în dezbaterile oficiale viitoare. Iată câteva dintre aceste recomandări:
** Păstrarea regiunilor actuale;
** Continuarea reformei administrative care a demarat în 2002 dar s-a blocat în urmă cu câţiva ani;
** Realizarea unor studii de impact înainte ca normele legislative să fie aplicate;
** Dezvoltarea de structuri funcţionale la nivelul regiunilor.