Consiliul Concurenţei avertizează asociaţiile profesionale că anunţarea unor majorări de preţuri poate încălca Legea concurenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Consiliul Concurenţei atrage atenţia asociaţiilor profesionale că fiecare companie trebuie să îşi stabilească independent politica comercială, iar anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.

„Organizaţiile profesionale au un rol benefic atât pentru membrii săi cât şi pentru consumatori, informându-i despre evoluţiile industriei, fixând standarde de calitate şi siguranţă pentru serviciile oferite de membrii asociaţi. 

Atragem atenţia încă o dată asupra faptului că o asociaţie poate fi considerată răspunzătoare de încălcarea regulilor de concurenţă atunci când deciziile, recomandările sau orice altă activitate întreprinsă de aceasta influenţează comportamentul companiilor, afectând concurenţa dintre ele", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit sursei citate, dacă în cadrul întâlnirilor asociaţiei, companiile se înţeleg să implementeze un comportament concertat, practica poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale sau comunitare. 

De altfel, atât Consiliul Concurenţei din România, cât şi Comisia Europeană şi instanţele comunitare au instrumentat o serie de cazuri de carteluri care s-au bazat, printre altele, pe acest tip de mecanisme. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă