Complexul rezidenţial American Village, aflat în faliment, a fost scos la vânzare cu 9,3 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul American Village prevedea construcţia a 126 de vile, precum şi a unui număr de şase blocuri cu 254 de apartamente, în urma unei investiţii de circa 50 de milioane de euro, proiectul fiind situat în zona Pipera-Tunari din nordul Capitalei FOTO cauta-imobiliare.ro

Complexul rezidenţial American Village din Pipera, aflat în faliment, dezvoltat de firma Mainrom Invest, cu acţionari înregistraţi în Statele Unite ale Americii, a fost scos la vânzare cu un preţ de pornire de la 9,3 milioane de euro, reprezentând 35% din creanţa către BCR, finanţatorul proiectului.

Lichidatorul, firma Edge Business Restructuring, vrea să vândă 72 de vile, şase blocuri de locuinţe şi un club, suprafaţa totală construită a activelor fiind de circa 50.000 de metri pătraţi, iar terenul pe care este dezvoltat complexul imobiliar este de circa 6,5 hectare.

Proiectul prevedea construcţia a 126 de vile, precum şi a unui număr de şase blocuri cu 254 de apartamente, în urma unei investiţii de circa 50 de milioane de euro, proiectul fiind situat în zona Pipera-Tunari din nordul Capitalei.

„Construcţia complexului a început în anul 2006, iar cele 126 de vile sunt în diverse stadii de dezvoltare. În total, mai sunt disponibile 72 de vile, în condiţiile în care am reuşit să mai vindem 12 unităţi în insolvenţă. Cele şase blocuri sunt la stadiul de structură, iar clubul - un centru spa multifuncţional, cu piscină, spaţii de sport, de joacă pentru copii şi restaurante - a fost ridicat, însă nu a fost finalizat. Creditorul, respectiv BCR, a decis în luna decembrie să încercăm să vindem proiectul unui singur investitor prin negociere direct“, a declarat Corneliu Botnariuc, partener în cadrul Edge Business Restructuring, potrivit Mediafax.

Dezvoltatorul complexului, firma Mainrom Invest, este controlat de firmele Gome Enterprises şi Rayford Technical & Medical Consulting şi a intrat în faliment în anul 2013, după ce a fost deschisă procedura de insolvenţă la solicitarea BCR, finanţatorul proiectului. Potrivit lui Botnariuc, BCR are de recuperat 26 de milioane de euro din proiect, reprezentând peste 80% din masa credală.

Botnariuc a menţionat că există investitori interesaţi să cumpere proiectul şi a primit chiar cinci-şase oferte din partea acestora, cu care a început negocierile directe.

„Preţul de pornire al negocierilor este de 9,3 milioane de euro, dar cel mai probabil că vânzarea se va face la un preţ cu 10-20% mai redus decât cel propus de noi. Investitorii interesaţi au propus preţuri cu câteva zeci de procente mai mici decât valoarea propusă, însă credem că prin negociere vom ajunge la un nivel convenabil pentru ambele părţi“, a adăugat Botnariuc.

Din 2008, de la declanşarea crizei financiare, mai multe proiecte rezidenţiale au intrat în faliment, însă doar cu câteva excepţii acestea au fost preluate de investitori pentru a fi finalizate şi repuse pe piaţă. În marea majoritate a cazurilor, proiectele au fost preluate de băncile finanţatoare în contul datoriilor.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort