Complexul Energetic Hunedoara a intrat oficial în insolvenţă. Compania produce 5% din energia electrică a României, iar Valea Jiului depinde de ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Energetic Hunedoara, controlat de către stat, a intrat oficial în insolvenţă, după ce Tribunalul Hunedoara a acceptat cererea depusă de companie la finele anului trecut de intrare voluntară în procedura de reorganizare.

Consiliul de Administraţie al societăţii să ceară insolvenţa în data de 28 decembrie 2015, în încercarea de a evita falimentul.

Tribunalul din Hunedoara a numit ca administrator judiciar casa de insolvenţă GMC SPRL Craiova.

Ministerul Energiei propusese ca administrator judiciar să fie desemnată casa de insolvenţă Euro Insol SPRL, administrată de avocatul Remus Borza.

Borza a declarat pentru „Adevărul“ că judecătorul a conexat solicitarea CE Hunedoara cu celelalte 18 cereri de insolvenţă venite din partea furnizorilor, astfel că a decis în data de 7 ianuarie pentru intrarea companiei de stat în procedură de reorganizare.

Complexul Energetic Hunedoara are datorii de 1,2 miliarde de lei şi popriri pe toate conturile. 

Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a vizitat la sfârşitul lunii decembrie Complexul Energetic  Hunedoara, cerând conducerii companiei să îşi asume situaţia dezastruoasă în care se regăseşte aceasta şi să ia măsuri pentru a împiedica intrarea în faliment. El declara atunci că un posibil faliment ar putea afecta zeci de mii de familii din Valea Jiului şi ar periclita siguranţa sistemului energetic naţional. 

Complexul Hunedoara este cel mai scump producător clasic de energie din România, cu un preţ de producţie al energiei electrice de peste 300 de lei/MWh, de două ori mai mare decât tariful mediu de vânzare de pe piaţă. La societate lucrează circa 6.500 de angajaţi la minele de huilă Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. Complexul, cu sediul la Petroşani, judeţul Hunedoara, deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România.

Scandalul certificatelor de emisii 

Situaţia companiei s-a înrăutăţit considerabil în ultima vreme, după ce Ministerul Mediului a amendat compania cu 538 de milioane de lei pentru achiziţia cu întârziere a certificatelor de emisii de dioxid carbon.

Un certificat de dioxid de carbon se achiziţionează pentru fiecare tonă de CO2 aruncată în aer, iar o astfel de cantitate ajunge în atmosferă la producerea unui MWh.

La finele lunii aprilie 2015 compania nu a putut să achiziţioneze decât o parte din certificatele necesare, riscând amenzi de 100 de euro pentru fiecare din cele peste 1,2 milioane de certificate neachiziţionate încă, adică o sumă totală de 120 de milioane de euro. Statul a iniţiat acordarea unui ajutor de salvare, în valoare de 167 de milioane de lei, iar Comisia Europeană l-a aprobat, cu condiţia ca societatea să returneze un alt ajutor de stat, primit ilegal de companie, prin contracte directe cu Hidroelectrica.

Comisia Europeană a impus drept condiţie pentru acordarea ajutorului separarea părţii termo de minele de huilă şi realizarea unui plan de restructurare, care trebuia  prezentat în şase luni.

Încurcături birocratice

Ulterior, însă, lucrurile s-au făcut în stil românesc. Ministerul Finanţelor nu a dorit să elibereze ajutorul până la recuperarea celui legat de contractele cu Hidroelectrica. Cum compania nu avea oricum bani, a fost nevoie ca societatea să se împrumute de la Trezoreria statului. Toate aceste operaţiuni au durat câteva luni, iar compania nu a primit decât o tranşă de 98 de milioane de lei. Complexul Energetic Hunedoara a cumpărat, într-un final, certificatele de carbon, însă mult prea târziu.

Fostul ministru al Energiei Andrei Gerea chiar promitea că societatea nu va fi amendată, din moment ce a cumpărat certificatele, chiar dacă mai târziu. Ceea ce nu a oprit, însă, Ministerul Mediului să aplice totuşi amenda de 538 de milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul