Cine sunt cumpărătorii Aversa: Blue Daimond Estate, firmă fără niciun angajat cu pierderi, şi Autoplast, cu un angajat şi profit de 639 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două companii care au cumpărat Aversa şi-au asumat continuarea activităţii pentru trei ani cu un efectiv de cel puţin 200 de salariaţi FOTO Mediafax

Ieri a fost anunţată vânzarea, pentru 17,3 milioane de euro, fără TVA, a producătorului de stat de pompe Aversa, în faliment, către firmele Blue Daimond Estate, cu activităţi în domeniul imobiliar, şi Autoplast Engineering, care are ca obiect de activitate fabricarea de produse din material plastic. Cine sunt de fapt cei doi cumpărători?

Blue Daimond Estate, este o subsidiară a companiei Benevo, are ca obiect de activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii. Potrivit datelor de pe portalul Ministerului Finanţelor, compania Blue Daimond Estate nu avea în 2011 niciun angajat şi a încheiat anul cu pierderi de 135.600 de lei şi o cifră de afaceri zero. În schimb, datoriile companiei se ridicau la sfârşitul lui 2011 la 8,84 milioane de lei. Datele financiare pentru anul 2012 nu au fost piblicate pe site-ul Finanţelor.    

Celălalt cumpărător al Aversa, compania Autoplast Engineering, cu obiect de activitate fabricarea altor produse din material plastic, cu sediul în Braşov, avea la sfârşitul anului trecut un singur angajat. Profitul companiei a fost în 2012 de 639 de lei, iar cifra de afaceri s-a ridicat la 67.700 de lei. 

Chiar dacă bilanţurile celor două cumpărători ai Aversa nu sunt prea roz,  Benevo, compania-mamă a Blue Diamond, susţine că are disponibili pentru achiziţii peste 40 demilioane de euro, cea mai recentă tranzacţie încheiată în Bucureşti fiind preluarea producătorului de pompe Aversa. În tranzacţia Aversa a fost inclus şi terenul de 10 hectare din zona Pieţei Obor.

„Benevo, prin subsidiara Blue Diamond şi partenerul Autoplast, anunţă adjudecarea şi achiziţia fabricii şi terenului aparţinând Aversa. Aversa are o tradiţie îndelungată în România, cu un potenţial puternic de creştere la export“, se arată într-un comunicat al Benovo, companie deţinută de omul de afaceri canadian Michael Topolinski.

Potrivit datelor transmise de RVA, lichidatorul judiciar al Aversa, consorţiul format din cele două firme a depus singura ofertă la cea de-a 15-a licitaţie organizată de la începutul anului 2012. 

Cele două companii şi-au asumat continuarea activităţii pentru trei ani cu un efectiv de cel puţin 200 de salariaţi.

„În cazul în care adjudecatarul nu îşi respectă obligaţiile asumate, licitaţia se anulează, iar activele revin în proprietatea SC Aversa SA, cu pierderea de către adjudecatar a garanţiei de participare la licitaţie (5,19 milioane de euro) şi cu plata unei despăgubiri de 50% din preţul de pornire al licitaţiei (respectiv suma de 17,3 milioane de euro)“, a anunţat într-un comunicat, RVA Insolvency, lichidatorul judiciar al Aversa, în consorţiu cu Activ Lichidator IPURL. 

Benovo deţine în Bucureşti câteva sute de apartamente şi a achiziţionat, de asemenea, platoformele industriale Textila Dacia şi Vulcan, pentru 40 milioane de euro, respectiv 21,6 milioane de euro. Pe ambele terenuri urmează să fie construite centre comerciale, însă dezvoltarea nu a început încă.

„Intenţionăm să investim capital şi expertiză pentru a reloca afacerea (Aversa, n.r.) într-o fabrică din Bucureşti mai avansată tehnologic, unde să lucreze minimum 200 de persoane şi să dezvolte activitatea de fabricare a pompelor de la nivelul actual“, a declarat Michael Topolinski.

Cele două companii au achiziţionat toate bunurile Aversa, cu excepţia creanţelor şi disponibilităţilor băneşti. Achiziţia Aversa este una dintre cele mai mari tranzacţii din 2013.

Tranzacţia a fost asistată de firma de avocatură Biriş Goran şi de firma de consultanţă imobiliară The Advisers, prin intermediul lui Ionuţ Petcu. Benovo nu a precizat ce urmează să construiască pe terenul de la Aversa şi nici valoarea tranzacţiei.

Aversa este controlată de Agenţia pentru Administrarea Statului şi a intrat în insolvenţă în 2006, iar de atunci numărul de angajaţi a scăzut de la peste 1.000 la circa 200 de persoane. RVA Insolvency, lichidatorul Aversa, cerea în cel mai recent anunţ de vânzare a companiei, din luna august, un preţ minim de 34,6 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi