Chiriţoiu: Demnitarii sau funcţionarii Consiliului Concurenţei nu mai pot lucra la companiile investigate sau la casele de avocatură care le reprezintă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Consiliului Concurenţei care părăsesc instituţia nu vor mai putea lucra la companiile pe care anterior le-au investigat, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

Aceasta este una dintre modificările aduse legislaţiei din sectorul concurenţei în ultimii doi ani.

„Personalul are anumite restricţii, respectiv un angajat care părăseşte instituţia trebuie, timp de trei ani, să notifice dacă doreşte un alt job. În cazul în care Consiliul Concurenţei consideră că, dacă ar lucra la acea firmă, persoana respectivă ar fi în conflict de interese, se poate opune. Angajaţii noştri nu vor putea merge să lucreze la companii pe care le-au investigat, plecând cu informaţii din interior”, a precizat Chiriţoiu.

El a spus că în momentul în care cineva pleacă din instituţie nu are voie să lucreze trei ani la cazuri care au avut tangenţă cu concurenţa.

„Demnitarii care pleacă din funcţii nu trebuie să ajungă la companii pe care le-au investigat. Legea funcţionarului public specifică asta, dar aplicarea a fost îndoielnică. Am creat un mecanism prin care ne putem opune dacă demnitarii sau funcţionarii pleacă să lucreze în zone care au legătură cu domeniul. Înţeleg că sunt şi alte instituţii care vor să reglementeze problema”, a mai spus el.

O altă modificare legislativă a vizat posibilitatea ca o companie investigată să îşi recunoască vina înainte de finalizarea anchetei, beneficiind astfel de o reducere a pedepsei. În fine, Chiriţoiu a mai precizat că există şi o parte mai proastă decât ar dori Uniunea Europeană, şi anume partea financiară.

„Suntem extrem de constrânşi cu ceea ce putem face cu bugetul nostru”, a menţionat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare