China taie curentul. De ce a raţionalizat Beijingul consumul de energie electrică şi cum va fi afectată economia globală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto News.ro

China a dispus raţionalizarea consumului de energie electrică în aproape 10 mari provincii, pe fondul lipsei acute de energie electrică provocate de căldura excesivă din ultima perioadă, scrie CNN, explicând modul în care aceste „pene de curent” impuse vor afecta economia globală.

Cel puţin nouă provincii din China, mari centre de producţie precum Guangdong, Yunnan, Guangxi, Zhejiang, formând o regiune a Chinei de mărimea Regatului Unit, Germania, Franţa şi Japonia la un loc, sunt afectate de această lipsă a energiei electrice, autorităţile impunând raţionalizarea consumului în unele zone chiar şi cu o lună în urmă, scrie CNN.

„Provincia Guangdong, un centru de producţie care generează mai mult de 10% din producţia economică anuală a Chinei, adică aproximativ 1,7 trilioane de dolari, a început să raţionalizeze puterea de energie în reţea de peste o lună. Restricţiile au forţat companiile din întreaga provincie să îşi închidă activitatea câteva zile pe săptămână. Autorităţile locale din regiunea Guangdong avertizează că raţionalizarea energiei electrice ar putea dura până la sfârşitul anului”, arată sursa citată.

Criza energiei a contribuit chiar la o încetinire a creşterii activităţii fabricilor din China pe tot parcursul lunii iunie, a transmis miercuri Biroul Naţional de Statistică al ţării.

Criza actuală reprezintă, de asemenea, cea mai gravă lipsă de energie din China din ultimul deceniu, similară celei din 2011, atunci când gradul mare de secetă şi creşterea preţurilor cărbunelui au impulsionat 17 provincii să limiteze consumul de energie electrică. De altfel, în astfel de crize apare ideea de rentabilitate a procesului de producţie a energiei electrice. Centralele electrice sunt, adesea, reticente în a produce energie electrică în cantităţi mari atunci când preţul cărbunelui pe care îl ard devine prea scump. În aceste condiţii, Beijingul controlează costul energiei, astfel încât producătorii nu pot pur şi simplu să mărească preţurile după bunul-plac.

Contextul actualei crize a fost generat de boom-ul post-pandemic al mărfurilor şi condiţiile meteorologice severe, care forţează din nou centralele pe bază de cărbune să limiteze producţia, îngreunând în acelaşi timp şi capacităţile de producţie a energiei electrice dobândită prin energie hidraulică. 

Lipsa de energie electrică ar putea afecta puternic fragila recuperare economică a Chinei, generând probleme suplimentare pentru lanţurile de aprovizionare globale.

„Raţionalizarea energiei electrice va afecta inevitabil economia", a spus Yan Qin, analist al Refinitiv, un furnizor global americano-britanic de date şi infrastructură pe piaţa financiară.

Un deficit de energie electrică ar putea reduce producţia în toate sectoarele economiei, inclusiv în industriile esenţiale de construcţii şi de producţie, care au utilizat aproape 70% din electricitatea Chinei pe parcursul anului trecut, potrivit Biroului naţional de Statistică, şi au fost principalele motoare ale redresării în 2021.

Raţionalizarea energiei electrice în provincia Yunnan, o provincie cheie privind producţia de metale, a provocat chiar o scădere a aprovizionării cu anumite tipuri de metale, printre care aluminiu şi staniu, conform datelor guvernului şi cercetărilor independente.

Reducerea producţiei şi termenele de livrare întârziate ale diverselor produse riscă să afecteze profund lanţul de aprovizionare global. Doar provincia Guangdong reprezintă un sfert din comerţul total al Chinei, inclusiv comerţul cu haine, jucării şi electronice. 

„Aceasta lipsă de energie electrică s-ar putea adăuga la întârzierile de expediere care pot fi resimţite în întreaga lume", a declarat Henning Gloystein, director pentru energie, climă şi resurse la Eurasia Group.

Întârzierile în transportul maritim ar putea dura câteva luni până îşi vor reveni la normal şi ar putea duce, în consecinţă, la lipsuri ale anumitor produse în timpul sezonului de cumpărături de la sfârşitul anului. 

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!