CET Govora a cerut intrarea în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare producător de energie electrică şi termică din judeţul Vâlcea, Centrala Electrică de Termoficare Govora, a depus, înainte de Paşte, cererea de a intra în insolvenţă, la Tribunalul Vâlcea.

Primul termen este programat în 9 mai, potrivit News.ro.

CET Govora are datorii de circa 200 de milioane de euro la Complexul Energetic Oltenia,de unde a preluat, anul trecut, exploatarea cărbunelui din minele Berbeşti-Alunu din Vâlcea. Preluarea a fost făcută în cuantumul datoriei, pe o perioadă de zece ani, şi reprezintă contravaloarea cărbunelui livrat de Complexul Energetic Oltenia, neachitat până în 31 iulie 2014.

Producătorul de energie are însă şi creanţe de încasat. La masa credală a combinatului chimic Oltchim s-a înscris cu o creanţă de 137 milioane de lei. După deschiderea insolvenţei, Oltchim a acumulat alte datorii faţă de CET Govora, de peste 50 milioane de lei.

CET Govora este producător şi distribuitor de energie termică – apă caldă de consum şi încălzire centralizată – în oraşele Râmnicu Vâlcea, Baile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend