Cea mai ieftină locuinţă de la târgul imobiliar "tiMon", 27.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul imobiliar tiMon, care se desfăşoară în perioada 3-7 octombrie la World Trade Center, prezintă oferta a 40 de dezvoltatori imobiliari, reunind 100 de proiecte imobiliare şi 20.000 de

Târgul imobiliar tiMon, care se desfăşoară în perioada 3-7 octombrie la World Trade Center, prezintă oferta a 40 de dezvoltatori imobiliari, reunind 100 de proiecte imobiliare şi 20.000 de locuinţe din toate zonele Capitalei, precum şi din provincie.

Ca noutate, târgul prezintă 15 proiecte noi, numai în prima zi a expoziţiei fiind lansate cinci ansambluri rezidenţiale noi, care cuprind 1.000 de unităţi locative. Unul dintre proiectele noi prezentate la târg este cel al companiei Crystal Real Estate, deţinută fiul lui Dumitru Dragomir, compus dintr-un complex de vile, amplasat în Pipera, pe o suprafaţă de teren de 5.000 metri pătraţi, investiţia fiind de patru milioane de euro.

De asemenea, compania Diamond Development, cu acţionari greci şi britanici, prezintă un proiect imobiliar care va fi dezvoltat în zona Lacul Tei din Bucureşti, care cuprinde 488 apartamente şi două clădiri de birouri, investiţia fiind estimată la 400 milioane de euro. Cea mai ieftină locuinţă care se vinde în cadrul târgului are preţul de 27.000 de euro, în cadrul unei promoţii speciale oferite pe perioada de desfăşurare a expoziţiei.

Proiecte la preţuri tot mai mici

Reprezentanţii târgului se aşteaptă ca vânzările expozanţilor să ajungă în final la 15 milioane de euro.
"Este foarte clar că suntem undeva la mijlocul boomului imobiliar şi în scurt timp vom asista la proiecte din ce în ce mai accesibile. Momentan, avem de a face cu un paradox, au apărut oferte foarte ieftine, care se vând imediat, fără a fi promovate. Acestea ori reprezintă <> ori sunt vândute imediat investitorilor străini sau marilor fonduri de investiţii", a declarat Vlad Vlăsceanu, managerul companiei Admedia Consulta, organizatorul târgului.

Ca tendinţă în piaţă, acesta mai spune că se observă o apariţie masivă a proiectelor accesibile ca preţ, destinate clasei cu venituri mai mici sau medii. Pe de altă parte, din cauza preţului mare al terenurilor, dezvoltatorii se orientează tot mai mult către construcţia de blocuri, cartea câştigătoare fiind reprezentată de locuinţele construite în zonele periferice. (Mariana Baciu)

Reprezentanţii târgului se aşteaptă ca vânzările expozanţilor să ajungă în final la 15 milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi