Ce tip de finanţare aleg?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce tip de finanţare aleg?

Economisire-creditare, leasing imobiliar. Produse de finanţare care pentru mulţi dintre români nu spun nimic. Dar sunt ele mai avantajoase decât clasicele credite imobiliare şi ipotecare?

Leasingul, nefamiliar pentru români

Călin Georgescu,


Director Vânzari Flash Solution Broker Leasing

Cel mai mare avantaj al leasingului este flexibilitatea ca analiză şi acordare printr-o gamă mai mică de cerinţe, atât în ceea ce priveşte clientul, cât şi cu privire la documentaţia care trebuie depusă la firmele finanţatoare . Birocraţia este mult mai mare în cazul creditelor ipotecare, iar condiţiile de acordare mai stricte. 

Alt  avantaj este oferit de valoarea reziduală de la 1% până la 20% din valorea bunului, care poate fi plătită la finalul contractului, în funcţie de firma de leasing şi de necesităţile clientului. Un alt element care în cazul unui credit nu este posibil.

„În general, dobânda şi celelate costuri, de exemplu comisioanele, sunt mai mici la leasingul imobiliar şi mult mai predictibile, existând şi opţiunea ratelor fixe“.Totuşi, leasingul imobiliar se acordă mai ales pentru investiţii, cum ar fi clădiri de birouri, depozite, hale industriale sau hoteluri şi mai rar pentru achiziţia de locuinţe. Şi asta nu neapărat pentru că instituţiile de finanţare nu ar fi deschise, ci mai ales pentru că persoanele fizice ştiu destul de puţine lucruri despre această modalitate de creditare.

Cu toate că atât brokerajul de leasing cât şi leasingul imobiliar nu au o mare răspândire, pe viitor ele vor fi nişte modalităţi tot mai folosite pentru achiziţii, datorită informării tot mai sporite a clienţilor asupra existentenţei şi avantajelor pe care le oferă.„Recomandarea mea este ca, oricare ar fi decizia clientului, acesta să studieze cât mai bine ofertele din piaţă, înainte de a alege tipul de contract de credit, pentru a nu avea surprize neplacute“.

Economiile te ajută să obţii credit

Alexandru Ciobanu, 


preşedinte Raiffeisen Banca pentru Locuinţe

Produsul de eco­no­mi­si­re-cre­ditare, spre deosebire de leasingul imobiliar, se adresează în primul rând persoanelor fizice, nu celor juridice. Un motiv important ar fi nedeductibilitatea TVA-ului pentru persoanele fizice.

„În primul rând, este important de menţionat faptul că produsul de economisire-creditare este unul dintre puţinele produse bancare susţinute de stat.Astfel că, pentru produsele de economisire-creditare, statul oferă o primă de 25% din economiile anuale, dar până la 250 de euro pe an“. Băncile, prin ofertele lor, se adresează celor care au în acest moment un avans şi care vor repede un credit. Cel de economisire-creditare presupune mai întâi o perioadă de economisire şi abia apoi posibilitatea obţinerii unui credit.

Încă din etapa de economisire clientul obţine un randament ridicat: pe lângă dobânda de 3 % pe an la lei oferită de bancă, el benenficiază de  prima de stat pentru depunerile sale, la soldul economisit.Se evită riscul valutar pentru că produsul de economisire-creditare este doar în lei, iar la finalul perioadei de economisire există posibilitatea  obţinerii de credite in lei cu dobândă avantajoasă, fixă, de 6% pe an. În plus, ratele de economisire sunt egale cu ratele creditului, astfel că efortul clientului este acelaşi în perioada de economisire cu cel din perioada de creditare.

Dezavantajul constă în necesitatea perioadei de economisire, de minimum 18 luni. Pe de altă parte, în calcularea bonităţii clientului, banca acceptă până la trei codebitori, precum şi o gamă largă de venituri, inclusiv veniturile românilor obtinute în străinătate, dar şi sumele obţinute din activităţi independente cum ar fi: taximetrie, medicină, notariat public, arhitectură, chirii, pensii.

Soluţiile se adaptează fiecărui client

Bogdan Cernescu,


director general Immorent România

Natura activului şi profilul financiar al clientului sunt cele care determină dacă soluţia de finanţare este potrivită, precum şi parametrii ei financiari. Întotdeauna, finanţatorul şi clientul trebuie să analizeze structura luând în calcul o perspectivă pe termen mediu şi lung.

„Nu numai asigurarea lichidităţii imediate trebuie luată în calcul, ci şi modul în care clientul va folosi aceste lichidităţi, dar şi impactul fiscal, contabil, şi nu numai, pe care o astfel de tranzacţie îl generează“. Evident, întotdeauna conlucrarea şi comunicarea transparentă dintre finanţator şi client conduce la soluţii deosebit de interesante. Acesta este şi motivul pentru care, în ciuda acestor provocări, sale & leaseback-ul câştigă teren.

În general, dincolo de implicaţiile economice, contabile şi fiscale care pot diferi mai mult sau mai puţin în funcţie de ţară şi jurisdicţie, produsul în sine este simplu, fiind în general structurat pentru a elibera şi monetiza fondurile proprii investite în active de genul echipamentelor, dar mai ales imobilelor. Aceasta se realizează în momentul în care o firmă îşi vinde activele la valoarea de piaţă către o instituţie financiară, iar noul proprietar oferă aceste active proprietarului sub un contract de leasing în schimbul unor plăţi periodice, la sfârşitul contractului titlul de proprietate fiind transferat înapoi.

Astfel sale & leaseback-ul devine o alternativă interesantă pentru finanţarea tradiţională bazată pe cashflow, nu numai prin prisma accesului rapid la lichidităţi ci şi prin faptul că ajută la echilibrarea bilanţului beneficiarului.„Sale & leaseback-ul nu este însă o soluţie universală de tip one size fits all“.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii