Ce se întâmplă când un stat nu-şi poate rambursa împrumutul de la FMI?

Cele mai multe state care au cerut sprijin financiar de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu au întâmpinat ulterior dificultăţi la rambursarea împrumutului către finanţatorul internaţional. Totuşi, atunci când unele ţări s-au confruntat cu astfel de probleme, FMI a acordat noi finanţări pentru a fi rambursate cele vechi şi a impus programe stricte de reformă.

De exemplu, când Mexic nu şi-a mai putut plăti datoriile în 1982, FMI şi Banca Mondială au intervenit cu noi împrumuturi. Alte state i-au urmat exemplul, împrumutându-se de la cele două instituţii internaţionale pentru a-şi putea plăti vechile datorii. Astfel, sute de miliarde de dolari au fost împrumutate pentru a se putea rambursa vechi credite, în detrimentul dezvoltării.

Ulterior, FMI a impus punerea în aplicare a unor ample reforme pentru ca poziţia economică a acestor ţări să fie îmbunătăţită, iar datoriile să poată fi plătite. Deşi măsurile impuse de FMI ar fi trebuit să ajute ţările pentru a stimula exporturile generatoare de valută în vederea rambursării împrumuturilor, în realitate, ele au încetinit avansul economic şi au dus la creşterea sărăciei.

Ţările din lumea a treia, scutite de rambursare

În iunie 2005, principalele ţări industrializate, membre ale G8, au propus ca FMI, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare din cadrul Băncii Mondiale şi Fondul pentru Dezvoltarea Africii să anuleze datoriile ţărilor care au atins sau vor atinge punctul final - stadiul în care o ţară devine eligibilă pentru anulare totală şi irevocabilă a datoriei, totul sub un program comun al FMI şi BM, denumit „Iniţiativa pentru Ţările Sărace Puternic Îndatorate".

La începutul acestui an, Afganistanul a obţinut din partea FMI, a Băncii Mondiale şi a naţiunilor creditoare o scutire de la plata a 1,6 miliarde de dolari, în calitate de zonă de război care se confruntă cu nevoi de finanţare pentru a reconstrui în urma anilor de conflict. Astfel, FMI şi Banca Mondială au declarat Afganistanului că au efectuat cu succes un program de anulare a datoriilor, inclusiv a reformelor economice, în ciuda „unui mediu extrem de provocator caracterizat de nesiguranţă, de o criză a alimentelor şi de o situaţie politică dificilă".

Cazul Argentinei

Măsurile dure de austeritate impuse de FMI - caracterizate de unii analişti ca o adevărată obsesie - au început să fie aspru criticate, iar falimentul Argentinei a întărit argumentele contestatarilor. Statul argentinian s-a declarat incapabil, în 2002, să plătească datoria de peste 100 de miliarde de dolari.

Ce a dus ţara în această situaţie? O datorie externă uriaşă, un şomaj în creştere accelerată, dar şi refuzul de a devaloriza moneda. În schimbul unui împrumut de 40 de miliarde de dolari, Fondul a impus Argentinei menţinerea unei rate de schimb fixe în raport cu dolarul. Toate acestea, la pachet cu alte măsuri de austeritate aberante, au aruncat ţara în colaps.

Argentina a fost exclusă ulterior de pe pieţele externe de capital, pentru că a refuzat să îşi plătească datoriile. Ţara este obligată să se finanţeze doar din surse proprii. Astfel, rezervele valutare ale băncii centrale au fost aproape epuizate.

Chiar dacă ulterior situaţia economică a Argentinei s-a îmbunătăţit, cuantumul datoriei este încă cel mai mare din istorie, iar ţara nu este în măsură să plătească fără a sacrifica parţi esenţiale din buget. Guvernul argentinian a rămas ferm şi, într-un sfârşit, a făcut o tranzacţie prin care 76% din obligaţiunile în incapacitate de plată au fost schimbate cu altele cu o valoare nominală mult mai mică (25-35% din cele iniţiale) şi cu scadenţe mult mai lungi. Termenii de schimb al datoriei nu au fost însă acceptaţi de unii creditori privaţi.

La începutul lui 2006, Argentina şi-a plătit integral datoria către FMI, dar şi către alţi creditori, cifra totală scăzând la 124,3 miliarde de dolari.