Ce NU s-a construit în ultimii doi ani?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe complexuri rezidenţiale lansate în cadrul târgurilor de profil au rămas la stadiul de machetă

Anul trecut au fost anulate 120 de proiecte în valoare de 10 miliarde de euro. Între 2006 şi 2009 au fost anunţate 202 proiecte imobiliare doar în Bucureşti. Din cele 122.000 de locuinţe promise, doar 10.633 au fost livrate.

EFG Crevedia, 1,9 miliarde de euro, reprezintă o investiţie ameţitoare pentru piaţa imobiliară românească. Dar... o investiţie care a rămas doar pe hârtie. Probabil a fost cel mai răsunător faliment din această piaţă în ultimii doi ani.

Firma EFG Crevedia Development, administrată de investitori britanici care intenţionau să construiască 6.500 de locuinţe în zona localităţii Buftea din apropierea Capitalei, a intrat în lichidare în noiembrie 2009, iar terenul cu o suprafaţă de peste 124 de hectare a fost scos imediat la licitaţie de către lichidatorul PricewaterhouseCoopers.

Proiectul a fost anunţat iniţial în luna martie 2008, când reprezentanţii EFG spuneau că într-o primă fază vor finaliza 60 de vile şi 890 de apartamente. Planurile lor includeau chiar renovarea unei gări aflate în apropiere pentru a facilita accesul locuitorilor din complex către Bucureşti. Spre sfârşitul anului însă, investitorii spuneau că „toată lumea ar trebui să intre în vacanţă pentru 18 luni", iar în scurt timp, activitatea firmei a fost blocată aproape complet.

De la amânare la insolvenţă

Omul de afaceri George Pădure plănuia să investească 225 de milioane de euro în proiectul Sigma Residences & Gardens pe care îl anunţa la începutul anului 2008. Complexul urma să aibă 1.500 de apartamente, peste 20.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale şi 14.000 de metri pătraţi de spaţii verzi şi grădini. Proiectul trebuia să fie dezvoltat în trei faze: prima, cu termen de finalizare în toamna anului 2009, cea de-a doua fază în 2010, iar întregul proiect urma să fie livrat în anul 2011.

Primul pas înapoi a fost făcut de către investitor în noiembrie 2008, când George Pădure, administratorul societăţii SC Sigma Proiect Development SRL anunţa: „Nu am îngheţat acest proiect, lucrările de construcţie avansează în continuare. Noi doar am redus motoarele, pentru că termenul de livrare al primei faze era sfârşitul anului 2009, însă pot să mă întind până în aprilie 2010. Este mai sănătos să avansezi mai lent, decât să te trezeşti la sfârşit că ai probleme".

Aproape un an mai târziu, la sfârşitul lui septembrie 2009, proiectul a trecut, cel puţin momentan, pe linie moartă, în condiţiile în care dezvoltatorul imobiliar a solicitat intrarea în insolvenţă. Proiectul North Park Residence, anunţat în septembrie 2008 de către dezvoltatorul israelian Shapir Projects, ar fi urmat să absoarbă 200 de milioane de euro.

Investitorul viza una dintre cele mai căutate zone din preajma Capitalei, nordul, în apropiere de Pădurea Băneasa şi Şcoala Americană. Acesta urma să fie amplasat pe un teren cu o suprafaţă de aproape 75.730 de metri pătraţi şi trebuia finalizat în trei faze.

Vânzările au fost lansate încă din momentul anunţării proiectului. Pentru prima etapă erau programate să fie livrate 400 de apartamente, iar în cea de-a doua şi cea de-a treia etape se puneau la dispoziţia celor interesaţi 9.000 de metri pătraţi de suprafeţe comerciale.

Dezvoltatorul anunţa şi amenajarea uneia dintre cele mai mari parcări subterane din ţară construită pe un singur nivel, cu o suprafaţă de aproximativ 75.000 de metri pătraţi şi cu1.850 de locuri de parcare.

Acum nu numai că pe terenul respectiv nu este nicio clădire, dar reprezentanţii companiei nu dau nicio declaraţie legată de planurile lăsate în stand-by şi au returnat deja clienţilor avansurile încasate. Mai mult decât atât, contractul cu firma Promark Real Estate, agent exclusiv al proiectului nu a fost reînnoit, iar site-ul care promova North Park Residence a fost suspendat pentru neplată.

Terenurile aşteaptă constructorii

180 milioane de euro era investiţia anunţată în iunie 2008 de către fondul de investiţii imobiliare Atlas Estates în dezvoltarea proiectului rezidenţial Solaris cu 1.200 de apartamente, situat in zona Gării Obor din Bucureşti, pe locul fostei fabrici de ulei Solaris. Lucrările de construcţie urmau să înceapă în prima parte a anului 2009.

Terenul, de aproximativ 32.000 de metri pătraţi, a fost achiziţionat în decembrie 2006, pentru 27 de milioane de dolari. Termenul de finalizare: patru ani. Dar ... construcţia nu a mai demarat nici măcar în 2010.

„Intenţionăm să realizăm proiectul, dar ne-am blocat în birocraţie. Suntem totuşi optimişti", spun reprezentanţii Atlas Estates.

Ochiul specialistului

În 2009, un total de aproximativ 8.200 de unităţi rezidenţiale noi au fost adăugate stocului total existent, acestea făcând parte din diverse faze de dezvoltare ale proiectelor anunţate în anii anteriori. În condiţiile actuale, volumul livrărilor de apartamente noi în anul 2010 se estimează a înregistra în jur de 4.700 de unităţi, 57% din valoarea calculată pentru perioada precedentă.

2009 a fost anul ce a spulberat orice speranţă de profit pentru investitorii din segmentul imobiliar. Căderea pieţei a fost atât de abruptă încât a depăşit chiar şi cele mai pesimiste estimări. Aşteptările pentru 2010 nu sunt mai optimiste, comparativ cu 2009, există totuşi semne ca lucrurile s-ar putea schimba în bine începând cu a doua parte a anului.

Existenţa unui stoc foarte mare de proprietăţi oferite spre vânzare şi a unui număr de cumpărători redus vor face ca pe parcursul acestui an să existe tranzacţii la preţuri mai mici comparativ cu 2009. În medie, spre sfârşitul lui 2010, preţurile pentru imobilele noi din zone centrale adresate clasei medii se vor poziţiona între 1.200 şi 1.500 de euro pe metru pătrat. În ceea ce priveşte locuinţele aflate la preţuri mai mici, costul nu mai poate scădea prea mult. Mihaela Pană, directorul departamentului rezidenţial al DTZ Echinox

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”