Câţi bani primesc primăriile de la operatorii de telefonie dacă-şi pun releul pe proprietatea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 997/2018 privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013/29.11.2018.

Decizia stabileşte nivelul maxim al tarifelor care pot fi percepute operatorilor de reţele de comunicaţii electronice pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică administrate de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale.

Cui i se aplică decizia?

Decizia ANCOM se aplică instituţiilor publice, inclusiv autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, precum şi oricăror alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale şi care nu deţin infrastructuri prin care să furnizeze utilităţi publice sau servicii de transport. 

Tarifele stabilite prin decizie vor fi achitate de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice interesaţi să obţină acces la imobilele deţinute de instituţiile publice sau entităţile sus-menţionate.

Prevederile deciziei 

Decizia prevede că tariful pentru exercitarea dreptului de acces la elemente de infrastructură ca antene, cabinete, camere tehnice, camere de tragere, conducte, staţii de bază, stâlpi, piloni, turnuri, alte echipamente şi infrastructuri fizice suport, precum şi pentru cablurile şi cutiile pentru care se exercită un alt tip de acces decât cel prevăzut în anexa deciziei nu poate depăşi valoarea de zero lei. Totodată, decizia stabileşte tarifele maxime pozitive pentru 48 de tipuri de acces.

Până la data de 27 ianuarie 2019, pentru imobilele proprietate publică unde au fost realizate lucrări de acces pe proprietăţi, entităţile vizate urmează să publice, modifice sau completeze condiţiile în care se realizează dreptul de acces (inclusiv tarifele maxime) la imobile proprietate publică, precum şi documentele pe care solicitantul urmează să le prezinte în vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiţii.

Tarifele care pot fi percepute:

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS