Capăt de drum pentru „broscuţa“ Beetle

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volkswagen pune capăt definitiv în această săptămână producţiei de maşini Beetle. Acesta este capătul de drum pentru automobilul iconic, cunoscut de şoferi precum celebra „broscuţă”, după 70 de ani de tradiţie.

Un exemplu de globalizare, vândut şi recunoscut în toată lumea şi o emblemă a contraculturii anilor 1960 în SUA, asta a reprezentat Beetle. Pe deasupra, maşina rămâne un punct de reper în design, fiind la fel de recognoscibilă ca o sticlă de Coca-Cola.

În această săptămână, însă, grupul auto german Volkswagen va înceta să mai producă ultima versiune a modelului Beetle la uzina sa de la Puebla, Mexic. Decizia înseamnă sfârşit de drum pentru acest vehicul a cărui istorie a început în 1938.

Beetle îşi are rădăcinile în Germania nazistă, când s-a dorit crearea unei „maşini a oamenilor”.

Beetle a fost conceput iniţial în anii 1930 de inginerul legendar Ferdinand Porsche - nume care acum este sinonim cu maşinile rapide - la cererea lui Adolf Hitler, care dorea o maşină ieftină şi practică la dispoziţia poporului german.

Izbucnirea războiului a încetinit însă producţia, deoarece necesităţile militare aveau prioritate.

Uzina de producţie a fost grav avariată, apoi a căzut în mâinile forţelor aliate - care, în cele din urmă, au jucat un rol important în repunerea ei în funcţiune.

Producţia a început să decoleze la sfârşitul anilor 1940, iar până în 1955 un milion de astfel de maşini se plimbau pe drumurile germane.

Design-ul ar fi cunoscut faima internaţională în anii '60 şi '70 în filmele cu Herbie Love Bug, o maşină de curse cu o minte proprie.

Producţia Beetle a încetat şi apoi a fost reînviată de mai multe ori de-a lungul timpului, ultima renaştere fiind în 2003, când în fabrica mexicană a VW a început să fie produs modelul original.

Redesignul „New Beetle”, bazat pe Golful produs de VW, a luat cu asalt piaţa americană la sfârşitul anilor 1990, fiind vândute peste 80.000 de astfel de maşini în 1999.

Compania s-ar fi gândit deja să revină cu un model revizuit, dar a luat în considerare şi versiuni electrice în ultimii ani, înainte de a decide abandonarea completă a producţiei acestei maşini.

În 2012, designul modelului Beetle a fost uşor restilizat, iar ultimul dintre cele 5.961 exemplare ale modelului Final Edition va merge la un muzeu după ceremoniile care vor avea loc în data de 10 iulie 2019 la Puebla, pentru a marca sfârşitul producţiei.

Hinrich Woebcken, director executiv al grupului Volkswagen din America, spunea anul trecută că „pierderea Beetle după trei generaţii, timp de aproape şapte decenii, va provoca o mulţime de emoţii din partea fanilor devotaţi ai Beetle”. 

Woebcken nu a exclus însă complet faptul că modelul ar putea fi reînviat într-o zi: „Niciodată nu spune niciodată”.

Mai multe pentru tine:
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Ucrainenii din străinătate nu vor să meargă la război și atacă guvernul de la Kiev: „De ce să mă întorc să lupt? Pentru ce?”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”