Calea ferată de „mare viteză“ Oradea - Cluj intră în linie dreaptă. După modernizare se va circula cu 160 km/h spre Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are deja un studiu de fezabilitate făcut pentru tronsonul CFR Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, care va face joncţiunea cu calea ferată de mare viteză către Budapesta, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, precizând că în acest an va fi lansată proiectarea şi execuţia.

"Noi avem deja un studiu de fezabilitate pe care l-am făcut deja pe tronsonul Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, o să lansăm proiectarea şi execuţia anul acesta. Vorbim de modernizarea tronsonului de cale ferată cu sporirea vitezei. Aşa cum ştiţi, după modernizare va ajunge la 160 km/h pentru transport de călători. Este un proiect la care suntem atenţi, implicit şi conexiunea rutieră (cu Ungaria, n.r.). Spunem că în perioada următoare cu siguranţă vom merge să vedem cum lucrează constructorul şi pe acea bucată care va face conexiunea cu autostrada care va veni din România, pe Suplacul de Barcău-Borş", a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a arătat că prelungirea către Bucureşti a acestei căi ferate rapide probabil se face prin conexiunea cu coridorul IV, care este în lucru.

"Anul acesta mai terminăm pe coridorul IV încă 150 de kilometri între Coşlariu şi Simeria, deci va face conexiunea cu coridorul IV astfel încât să asigurăm transportul de persoane într-un ritm mai rapid faţă de cum avem acum", a precizat Răzvan Cuc.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunţat, anul trecut, că România şi Ungaria au decis că prima linie de tren de mare viteză din regiune ar trebui să facă legătura între Budapesta şi Cluj-Napoca, iar pentru aceasta, partea ungară a alocat un miliard de forinţi (3,3 milioane de euro) pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Szijjarto preciza că Ungaria nu se opune planurilor României de a extinde această linie de tren de mare viteză până la Bucureşti.

Primele discuţii pe marginea acestui subiect au fost anunţate în luna august 2017, de către ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, care a evidenţiat că România şi Ungaria ar trebui să se concentreze pe problemele de conectivitate în domeniul energetic, anume gaze naturale şi electricitate, de conectivitate în ceea ce priveşte autostrăzile, precum şi pe proiectul unui tren de mare viteză Budapesta-Cluj-Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică