Cadou pentru şefii Concurenţei: mandate pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Orban a făcut, într-un mod discreţionar, un cadou de vază şefilor din Consiliul Concurenţei: posibilitatea reînnoirii pe viaţă a mandatelor.

Conducerea Consiliului Concurenţei va putea să îşi menţină pe viaţă mandatul, după ce Guvernul Orban a adoptat, la finalul lunii ianuarie, o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Neanunţată şi nedezbătută în spaţiul public, această ordonanţă care modifică Legea concurenţei a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 3 februarie, iar prevederile ei deja se aplică. Modificarea vine într-un context prielnic pentru actualul şef al instituţiei, al cărui mandat urmează să expire curând.

Legea Concurenţei prevedea că „durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior“.

Guvernul Orban a modificat legislaţia, astfel că acest articol prevede acum că „numirile membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se fac pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului“.

Liberalii au modificat aşadar formularea din legislaţie care prevedea o singură reînnoire de mandat pentru conducerea Consiliului Concurenţei. Drept urmare, acum există doar „posibilitatea reînnoirii mandatului“, chiar şi pe viaţă.

A fost modificată şi formularea conform căreia mandatul de membru al Plenului Consiliului Concurenţei încetează „la expirarea duratei“. Acum, el va înceta la „expirarea duratei fără reînnoirea mandatului“.

Explicaţia Guvernului 

Guvernul spune că, prin eliminarea interdicţiei reînnoirii doar o singură dată a mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei, se întăreşte capacitatea organizaţională şi administrativă a autorităţii de concurenţă.

„Măsura propusă are ca obiectiv posibilitatea fructificării experienţei profesionale de specialitate, acumulată în timp în exercitarea mandatelor membrilor Plenului Consiliului Concurenţei, cu posibilitatea menţinerii şi reflectării ei la nivel decizional, în interes public şi evitarea migrării personalului cu înaltă pregătire, în care statul a investit timp şi resurse financiare considerabile, către sectorul privat, ulterior încheierii mandatelor”, arată nota de fundamentare a ordonanţei.

Potrivit acesteia, limitarea numărului de mandate ale membrilor plenului Consiliului Concurenţei are un efect negativ asupra capacităţii organizaţionale a autorităţii de concurenţă, limitare care nu se justifică, în contextul în care procedura numirii membrilor Plenului CC asigură garanţia numirii de noi membri.

Mai mult, Guvernul susţine că această interdicţie nu este întâlnită în cazul altor autorităţi cu competenţe de reglementare similare, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european şi internaţional. Executivul dă ca exemplu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Banca Naţională a României.

Important de precizat este faptul că Guvernul nu a anunţat această modificare foarte importantă a Legii Concurenţei, primele informaţii pe această temă apărând în ziarul Jurnalul.ro.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, nu s-a arătat deranjat de această modificare a legislaţiei, dând aceleaşi argumente ca Guvernul. „Cele mai multe autorităţi de concurenţă din Europa nu au o limitare a numărului de mandate pentru membrii conducerii instituţiei, ceea ce conduce la o concurenţă mai mare pentru ocuparea acestor posturi. Procedura de numire a Plenului Consiliului Concurenţei este complexă, având multe filtre, Guvern, Parlament, preşedintele ţării, astfel încât să fie desemnate persoane bine pregătite profesional, cu o vastă experienţă în sfera de competenţe a autorităţii“, a declarat Chiriţoiu, pentru Ziarul Financiar.

Într-o conferinţă de presă ce a avut loc marţi el a completat: „Până la urmă restricţia aceasta era superfluă, că până la urmă ce rost are ca Parlamentul să se autolimiteze? Pană la urmă dacă nu vor să voteze o persoană, nu o votează”.

Piedici în Parlament

În mod neaşteptat, marţi, comisia de industrii din Senat a decis să pună beţe în roate deciziei Guvernului de a da mandat pe viaţă conducerii Consiliului Concurenţei. Mai precis, comisia de specialitate a decis să elimine din legea de aprobare a ordonanţei prevederile privind durata mandatului, potrivit profit.ro. Comisia este condusă de senatorul Daniel Zamfir, aprig critic al lui Bogdan Chiriţoiu. Pentru a fi eliminate complet, modificările trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor şi să fie promulgate.

Cine conduce Consiliul Concurenţei

Conducerea Consiliului Concurenţei este formată din 7 membri: un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 4 consilieri de concurenţă. Membrii Consiliului Concurentei sunt numiţi în funcţie de către Preşedintele României, la propunerea Guvernului.

Preşedintele Consiliului Concurenţei este Bogdan Chiriţoiu. El conduce instituţia din anul 2009, când a fost numit de premierul Emil Boc. Mandatul său a fost deja prelungit o dată de către preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2015. În martie 2020, cel de-al doilea mandat al lui Chiriţoiu urmează să expire. Sub vechea legislaţie, el nu ar mai fi putut fi reînnoit, dar acum el poate fi reales în funcţie. Bogdan Chiriţoiu este remunerat cu 14.300 lei (3.000 euro) pe lună de la Consiliul Concurenţei, adică un venit de 171.602 lei pe an.

Vicepreşedintele Elena Kleininger încasa un salariu lunar de circa 13.000 lei lunar, în timp ce consilierii de concurenţă încasau câte aproximativ 8.800 lei, 9.800 lei, 10.800 lei şi 8.900 lei. Cei patru consilieri sunt Dan N. Ionescu, László Gyerkó, Cosmin Belacurencu şi Dragoş Constantin Vasile. 

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Celebra Jane Goodall, specialistă în cimpanzei: „I-aș trimite pe Trump, Musk, Putin, Xi și Netanyahu într-o călătorie fără întoarcere în spațiu”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Asistentul vocal Siri, anchetat în Franța: Apple este acuzată că a colectat ilegal datele utilizatorilor