Burduja: Luăm în calcul continuarea schemei de plafonare a facturilor la energie și după 1 aprilie

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni că se ia în calcul prelungirea schemei de plafonare a prețurilor la energie după data de 1 aprilie, pentru că românii cu venituri mici trebuie ajutați în continuare.

Ministrul Energiei a anunțat că schema de plafonare a prețurilor energiei ar putea fi prelungită

„Noi am spus și în programul de guvernare că ne propunem o liberalizare etapizată, prudentă, ceea ce înseamnă că trebuie să gândim bine lucrurile. Până la final de ianuarie ne-am propus să avem o decizie luată, fiind pe masă mai multe scenarii acum.

Un scenariu e continuarea schemei de compensare-plafonare așa cum e ea acum, cum o cunoscut toți români, cu praguri în funcție de nivelul de consum lunar. O a doua variantă ar fi o țintire mai bună a sprijinului către acei consumatori cu adevărat vulnerabili, cei care au venituri mici în familie sau familie numeroasă, depind de un echipament medical cu un consum mare de energie etc..

O decizie finală pentru cum va arăta perioada post 1 aprilie mă aștept să luăm până în februarie, lăsând timp suficient pentru piață să se adapteze”, a declarat ministrul Energiei la B1 Tv.

Oficialul a adăugat că, pentru consumatorii vulnerabili va exista cu siguranță o formă de sprijin. El a avansat ideea cardurilor de energie, „ca un fel de vouchere pentru a nu-i pune pe oameni pe drumuri. E o variantă care a funcționat anterior cu Poșta Română”.

Deci sunt niște mecanisme pe care statul le-a testat, dar, oricum ar fi, consumatorii vulnerabili, adică românii cu venituri mici vor fi protejați, astfel încât după plata la utilități niciun român să nu coboare sub pragul sărăciei”, a adăugat ministrul.

Amintim că, vineri, Ministerul Energiei a adus o serie de clarificări cu privire la mecanismul de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale după data de 1 aprilie 2025.

„Conform programului de guvernare și planului de acțiune stabilit la nivelul Ministerului Energiei, nu există la acest moment o decizie de eliminare a plafoanelor la energie electrică și gaze naturale începând cu 1 aprilie 2025”, anunța atunci ministerul.

Programul de guvernare prevede “elaborarea unui mecanism privind dereglementarea pe baza unui calendar etapizat, cu protejarea consumatorilor și asigurarea unui climat concurențial solid, previzibil, pentru prețuri accesibile la energie electrică și gaze naturale”.

Potrivit instituției, scenariile analizate în prezent de Grupul Interministerial creat în luna noiembrie 2024 prin decizia Prim-ministrului României 380/2024 „prevăd foarte clar că liberalizarea se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor și nu se limitează la data de 1 aprilie 2025 sau la consumatorii vulnerabili”.

„Scenariile de lucru țin cont de implementarea unor mecanisme deja testate de statul român, precum cardurile de sprijin (ex: cardul de energie, cardul de alimente, cardul de vacanță), însă nu sunt excluse ajustări sau măsuri care vor fi identificate pe parcursul întâlnirilor de lucru ale Grupului Interministerial”, menționa vineri ministerul, precizând că planul ar putea fi pus la punct până la sfârșitul lunii ianuarie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”