Bulgaria renunţă la privatizarea BDZ, compania feroviară de marfă pe care o dorea şi GFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
GFR nu a avut succes în Bulgaria, dar a avut noroc în România

Agenţia bulgară pentru privatizare a decis să anuleze procedura de privatizare a diviziei de marfă a Companiei Naţionale Feroviare BDZ, pentru care Grupul Feroviar Român (GFR) urma să depună vineri o ofertă de preluare.

Decizia agenţiei a fost luată în colaborare cu Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează Novinite.

"Decizia de anulare a privatizării a aparţinut statului bulgar, după ce BDZ Cargo a trimis o scrisoare de informare Agenţiei de Privatizare prin care a arătat că nu poate oferi garanţii şi un termen limită pentru ridicarea sechestrului pus pe acţiunile sale", se arată într-un comunicat transmis de Grup Feroviar Român.

Guvernul condus de premierul Plamen Oreşarski a indicat că ar putea opri privatizarea transportatorului feroviar de marfă, la scurt timp după venirea la putere, la sfârşitul lunii mai.

Agenţia pentru privatizare a lansat la jumătatea lunii noiembrie 2012 o a doua procedură de privatizare a diviziei de marfă a BDZ, după ce prima procedură a eşuat. 

Vânzarea diviziei de marfă a BDZ avea rolul să asigure fonduri pentru acoperirea datoriilor companiei şi să contribuie la revitalizarea celeilalte unităţi a companiei, de transport de pasageri.

GFR tocmai ce a fost declarată câştigătoare pentru CFR Marfă. Oferta sa a fost de 202 milioane de euro pentru 51% din acţiuni.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă