Bugetul Companiei de Drumuri scoate sindicaliştii în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei peste 6.700 de anga-jaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) sunt decişi ca de luna viitoare să nu-şi mai facă treaba în cazul în care nu se

Cei peste 6.700 de anga-jaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) sunt decişi ca de luna viitoare să nu-şi mai facă treaba în cazul în care nu se aprobă bugetul companiei pe anul 2006.
Maria Androne, preşedintele Sindicatului Naţional Profesional al Drumarilor din România (SNPDR), a declarat, ieri, că este posibilă deschiderea conflictului de muncă, lipsa unui buget (şi, implicit, a contractului colectiv de muncă) nepermiţând negocieri salariale.
Pentru acest an, sindicaliştii au cerut un salariu minim brut de 370 RON, faţă de 330 RON, cât este în prezent. Bugetul propus de companie în 2006 se ridică la 81,9 milioane RON, sumă care ar acoperi cererile sindicale, în cazul în care va fi aprobată. Sindicaliştii afirmă că plata salariilor lor se face din venituri proprii, şi nu din bani de la bugetul de stat. Din acest motiv, ei susţin că solicitarea lor de păstrare a capitolului cheltuieli salariale la nivelul la care este propus de către companie este justificată.
Anul trecut, sindicaliştii s-au aflat în situaţia de a prelungi, până la 31 decembrie 2005, contractul colectiv de muncă, expirat în iulie 2005. A urmat o nouă prelungire, până la sfârşitul acestei luni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet