Boc s-a ţinut de cuvânt: a eliminat subvenţiile la căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri eliminarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru combustibilul centralelor termice şi majorarea plafonului de venituri până la care se vor acorda ajutoare sociale pentru încălzirea în sezonul rece.

Plafonul de ajutoare sociale directe, care se acordă prin intermediul Ministerului Mediului, a fost majorat până la 786 de lei pe membru de familie, faţă de 615 lei, cât era până acum. Pentru persoanele singure, acest prag va fi de 1.082 de lei, ajutorul fiind de 10% din factură.

Iarna trecută, bugetul de stat a acoperit 45% din costurile CET-urilor cu achiziţia combustibilului, primăriile au subvenţionat minimum 10% din preţul gigacaloriei la ieşirea din centrală, iar populaţia cu venituri de până la 615 lei pe membru de familie a primit ajutoare sociale prin Ministerul Muncii.

„Ce facem acum este eliminarea subvenţiei pentru combustibil, iar o parte din aceasta merge spre ajutoarele directe", a explicat premierul ieri seară, la finalul şedinţei de Guvern.

Acest lucru înseamnă că vor primi ajutoare directe mai multe persoane cu venituri reduse. Însă, pentru populaţia cu venituri mai mari de 786 de lei pe membru de familie, facturile la încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu mai mult de 50% în această iarnă. Totuşi, acest lucru va depinde de bugetul autorităţilor locale, întrucât primăriile au libertatea de a ajuta populaţia să simtă cât mai puţin aceste măsuri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”