Boagiu pregăteşte penalizări pentru constructorii autostrăzii Bucureşti - Ploieşti. Nu va fi gata la timp!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţia Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti nu va fi finalizată la termenul prevăzut, respectiv luna decembrie a acestui an, ci în 2012, a admis ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Ea a spus că urmează să îi penalizeze pe cei care construiesc autostrada cu 0,05% pe zi din valoarea contractului până la încheierea lucrărilor.
"Din punctul meu de vedere nu vor fi respectate termenele. Probabil va fi o lucrare care se va termina anul viitor, cu consecinţele de rigoare. Penalităţile pe care le aplicăm vor fi de 0,05% pe zi, până la finalizarea lucrării", a afirmat marţi ministrul Transporturilor.

Boagiu a spus că la 15 decembrie firmele vor fi evaluate în funcţie de volumul lucrărilor executate şi atunci vor fi decise şi penalităţile.

Lucrările la Autostrada Bucureşti - Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa.

Autostrada Bucureşti Ploieşti va avea 62 de kilometri, iar termenul de finalizare este 31 decembrie.

Premierul Emil Boc a declarat la începutul lunii noiembrie că autostrada va fi dată în folosinţă cel târziu în primăvara anului viitor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat