Benzinăriile şi service-urile auto vor preda uleiurile uzate către colectorii autorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii, importatorii şi distribuitorii de lubrifianţi sunt, astfel, scutiţi de cheltuieli inutile de ordinul zecilor de mii de euro Uleiurile uzate sunt substanţe extrem de

Producătorii, importatorii şi distribuitorii de lubrifianţi sunt, astfel, scutiţi de cheltuieli inutile de ordinul zecilor de mii de euro

Uleiurile uzate sunt substanţe extrem de poluante, dar în România gestionarea acestor deşeuri a fost slab reglementată, mii de tone de ulei fiind deversate la întâmplare. În consecinţă, patronatul producătorilor şi importatorilor de lubrifianţi - LUBRICHEM - a iniţiat un act normativ prin care va fi pus la punct un sistem integrat de gestionare. Normativul a fost aprobat, sub formă de hotărâre de guvern, în şedinţa din această săptămână a Executivului.

Potrivit iniţiatorilor, normativul prevede, în esenţă, că uleiurile uzate trebuie predate colectorilor autorizaţi, cărora le revine responsabilitatea de a gestiona aceste substanţe, astfel încât să fie valorificate ulterior (sau, după caz, anihilate) fără să prezinte pericol pentru mediul înconjurător. "A existat şi o altă iniţiativă, care prevedea ca toţi operatorii - importatori, producători, distribuitori, benzinării service-uri auto etc. - să fie obligaţi să se transforme în colectori şi să se ocupe de gestionarea uleiurilor uzate. Asta ar fi dus la cheltuieli inutile de cel puţin 10.000 de euro pentru fiecare agent în parte, dacă ne gândim la necesarul pentru depozitare (teren, utilaje, recipiente), autorizaţiile ce se impuneau şi celelalte costuri. Noi am intervenit, am arătat că nu vor putea fi puse în practică astfel de măsuri, şi acum avem un normativ care scuteşte agenţii economici de aceste cheltuieli", ne-a declarat, ieri, Mihaela Constantinescu, director general al patronatului LUBRICHEM.

România are mai puţin de 70 de colectori

"Generatorii de uleiuri uzate sunt obligaţi să asigure colectarea separată a întregii cantităţi generate, stocarea corespunzătoare a acestora până la predare şi să asigure valorificarea întregii cantităţi de uleiuri uzate sau eliminarea celor care nu mai pot fi valorificate. De asemenea, generatorii de uleiuri uzate sunt autorizaţi să predea uleiurile uzate operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare", se precizează într-un comunicat al guvernului. Până în prezent, în teritoriu, 49 de colectori din 19 judeţe au fost autorizaţi să valorifice uleiuri uzate, iar la nivel naţional sunt 16 colectori autorizaţi. Potrivit datelor centralizate la patronatul LUBRICHEM, uleiurile de motor arse provenind de la autovehicule reprezintă mai puţin de 10% din totalul existent la nivel naţional, şi principalii generatori de astfel de substanţe sunt unităţile industriale.

Impregnarea parchetului sau a gardurilor va fi pedepsită

În unele şcoli şi instituţii de învăţământ încă se mai practică impregnarea parchetului din sălile de clasă cu ulei de motor ars, pentru îndepărtarea paraziţilor.

Odată cu intrarea în vigoare a hotărârii de guvern amintită mai sus, această practică va fi considerată contravenţie şi va fi pedepsită cu amenzi de până la 10.000 RON. De altfel, folosirea uleiurilor arse ca agent de impregnare a oricărui material va fi sancţionată.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie