Banca Rusiei cere companiilor exportatoare să vândă 80% din valuta pe care o deţin: Condiţiile externe pentru economia rusă s-au schimbat drastic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Rusia le-au cerut companiilor exportatoare să fie pregătite să vândă valută, după ce luni dimineaţa rubla a atins un nou minim istoric.

Banca Centrală a Rusiei a decis luni să majoreze dobânda de bază de la 9,50% la 20%, pentru a contracara riscurile deprecierii rublei şi inflaţiei ridicate, transmite Reuters.

Un nivel al dobânzii de peste 17% a mai fost înregistrat în Rusia în 2014, după sancţiunile impuse acesteia pentru anexarea Crimeei.

De asemenea, autorităţile le-au spus companiilor exportatoare să fie pregătite să vândă valută, după ce luni dimineaţa rubla a atins un nou minim istoric.

Într-o altă încercare de a stopa deprecierea rublei, Banca Centrală a Rusiei şi Ministerul de Finanţe au anunţat că au decis împreună să ordone companiilor exportatoare ruseşti să vândă pe piaţă 80% din veniturile lor în valută.

"Condiţiile externe pentru economia rusă s-au schimbat drastic. Majorarea dobânzii va asigura o creştere a ratelor dobânzii la depozite la nivelul necesar pentru a compensa deprecierea rublei şi riscurile inflaţioniste. Este nevoie să sprijinim stabilitatea financiară şi pe cea a preţurilor şi să protejăm economiile cetăţenilor în urma deprecierii rublei", a precizat, într-un comunicat, Banca Centrală a Rusiei.

Rubla s-a depreciat la un nou nivel record faţă de dolar, după ce sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană împotriva Băncii Centrale a Rusiei au intrat în vigoare luni la primele ore, după publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE. Toate activele Băncii Centrale a Rusiei vor fi îngheţate, într-o încercare de a bloca finanţarea operaţiunii militare lansate de preşedintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Potrivit unor experţi, Rusia nu va mai putea să-şi folosească titlurile de valoare în monedă străină pentru a stabiliza cursul rublei ruseşti.

Banca Centrală a Rusiei are rezerve de aproximativ 630 de miliarde de dolari.

În tranzacţiile din Asia, moneda Rusiei a coborât pentru prima dată până la un curs de 119,50 de ruble pentru un dolar, un declin de 30% faţă de nivelul de vineri. Pe platforma electronică de tranzacţionare valutară EBS se înregistra un nou nivel record, de 120 de ruble pentru un dolar. 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €