Badea, BNR: 2021 va fi mult mai greu decât 2020. Pandemia e în creştere. Economia va fi greu pusă la încercare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos Octav Ganea

2021 se anunţă la fel de greu ca anul curent, cel puţin în prima jumătate, iar pentru sistemul financiar probabil că va fi mult mai greu decât 2020, a declarat viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea la o conferinţă realizată de FinMedia.

"Pandemia a afectat întreaga lume şi a produs deja schimbări importante în economie. 2020 a fost, încă este, un an teribil pentru toată lumea! Aproape toate sistemele şi mecanismele după care erau derulate până acum activităţile economice sunt supuse unui test extrem de dur. Din păcate, 2021 se anunţă la fel de greu, cel puţin în prima jumătate. Iar pentru sistemul financiar probabil că va fi mult mai greu decât 2020!

În economie, presiunea negativă de mare intensitate va mai dura, probabil cel puţin încă 1-2 trimestre, până când prin eforturile lumii medicale şi ale sistemului sanitar vor putea fi implementate pe o scară suficient de largă acele măsuri care să conducă la diminuarea riscurilor de îmbolnăvire.

Aşa cum ştim, pandemia este din nou în creştere, nu doar la noi ci în foarte multe locuri din lume dar mai ales în Europa, principalul nostru partener comercial şi o sursă importantă de provenienţă a capitalului atât de necesar pentru dezvoltarea ţării. Acest lucru ne arată că rezistenţa economiei va continua să fie puternic testată şi în următoarele luni, după foarte scurta perioadă de consolidare şi creştere relativă din lunile de vară", a menţionat Leonardo Badea.

Viceguvernatorul BNR a menţionat că pandemia COVID-19 a avut o serie de efecte imediate asupra sectorului financiar ce au fost şi sunt în continuare gestionate adecvat. Operaţional, măsurile de închidere a activităţilor şi de limitare a circulaţiei (persoanelor şi mărfurilor) au afectat semnificativ şi sectorul financiar, ca mai toate sectoarele economiei, dar nu cu intensitatea maximă pe care au resimţit-o activităţile sfera serviciilor (ex. HORECA), şi s-au găsit soluţii de continuitate (chiar dacă eforturile au fost mari).

Intervenţia rapidă a autorităţilor (guvern, bancă centrală etc.) a condus la evitarea crizei de lichiditate ce putea fi generată de aceste blocaje atât în economie cât şi în sistemul financiar. Practic, din perspectiva măsurilor implementate de BNR în contextul crizei COVID-19, privind în ordine cronologică, primele au vizat sistemele de plăţi şi decontare. 

Măsurile guvernamentale de protecţie a debitorilor afectaţi de pandemie concomitent cu flexibilizarea reglementărilor micro- şi macro-prudenţiale au temporizat acest impact. Circa 564.000 de debitori au apelat la facilităţile de amânare a ratelor, în baza moratoriului legislativ (OUG nr. 37/2020) şi/sau moratoriilor private adoptate de către instituţiile de credit. La finalul lunii iunie, volumul creditelor amânate la plată cumula 41,8 miliarde de lei, dintre care aproximativ un sfert au fost acordate în baza moratoriilor private.

"Împrumutătorii au putut să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice şi juridice afectate de epidemia COVID-19, fără aplicarea condiţiilor ce vizează gradul de îndatorare, limitarea creditului în funcţie de valoarea garanţiei şi durata maximă a creditului de consum. În continuare instituţiilor de credite le este permis ca, în conformitate cu cadrul de reglementare actual, să utilizeze temporar amortizoarele de capital constituite pe parcursul anilor precedenţi", a mai spus Leonardo Badea.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii