Avalanşa de eoliene şi centrale fotovoltaice din România a afectat chiar şi profitul Petrom. Vânzările de gaze au scăzut şi ele cu 18%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a ajuns la o capacitate de 4.400 MW instalaţi în proiecte de energie regenerabilă. Din acestea 2.700 MW sunt în sectorul eolian şi 1.000 MW în cea fotovoltaică

Intrarea în funcţiune a unor noi capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile şi scăderea puternică a consumului de gaze naturale au afectat profitul pe care Petrom l-a realizat la divizia de energie şi gaze naturale, acesta diminuându-se în primul trimestru cu 68%, de la 113 milioane de lei în primele trei luni din 2013 la 37 de milioane de lei în acest an.

Astfel, compania a produs 0,58 TWh de electricitate în primele trei luni, cu 29% mai puţin faţă de 0,82 TWh în primul trimestru de anul trecut. Petrom a produs 0,55 TWh de electricitate la termocentrala pe gaze de la Brazi, acoperind 3% din producţia estimată la nivel naţional pentru primul trimestru. Parcul eolian Dorobanţu a generat 0,02 TWh de electricitate, cu 32% mai puţin faţă de perioada similară din 2013, în contextul iernii blânde.

Producţia brută de energie electrică estimată pentru primul trimestru a crescut În România cu aproape 4% faţă de primul trimestru din 2013, în timp ce consumul estimat s-a diminuat cu aproximativ 3%, notează Petrom.

„Consumul intern mai mic şi creşterea abruptă a producţiei din surse regenerabile au condus la scăderea preţurilor pentru energia electrică pe piaţa din România“, notează compania, în raportul trimestrial cu rezultatele financiare.

Compania estimează că în acest an preţurile energiei electrice vor fi influenţate negativ atât de dinamica ofertei, ca urmare a punerii în exploatare a unor capacităţi suplimentare din surse regenerabile, cât şi de cererea redusă, care reflectă parţial iniţiativele de eficientizare energetică.

Concomitent, vânzările de gaze naturale ale OMV Petrom au scăzut în primele trei luni cu 18%, de la 1,52 miliarde metri cubi (13,47 TWh), la 1,25 miliarde metri cubi (16,39 TWh), în principal din cauza contracţiei cererii sectorului industrial şi a iernii mai blânde.

De asemenea, consumul estimat de gaze naturale al României a scăzut cu 9% comparativ cu primul trimestru de anul trecut, potrivit OMV Petrom.

OMV Petrom apreciază că în acest an cererea de gaze va continua să scadă, ceea ce va determina creşterea concurenţei şi a presiunii asupra marjelor din vânzări.

Per total, Petrom a înregistrat în perioada ianuarie-martie venituri de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului trecut, şi un profit net de 1,07 miliarde de lei, în scădere cu 19%, a anunţat compania. Petrom produce jumătate din profitul OMV

[<a href="//storify.com/phradamon666/petrom" target="_blank">View the story "petrom" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video