Au venit primele gaze care nu sunt ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Importurile de gaze ale României nu mai sunt dependente de Rusia. Conducta care leagă ţara noastră de restul Europei a devenit funcţională. Petrom şi Romgaz au început deja să aducă gaze prin conducta Szeged-Arad, acestea fiind primele importuri care nu provin din Rusia.

Mult aşteptata conductă Szeged-Arad, care leagă sistemul de gaze din România cu cel din Ungaria, a devenit în sfârşit funcţională. OMV Petrom Gas, subsidiară a Petrom, şi compania de stat Romgaz sunt primele care utilizează noua conductă pentru a aduce gaze din Vest. Acestea sunt primele volume de gaze importate de România care nu provin din Federaţia Rusă.

„Punerea în funcţiune a conductei Szeged-Arad este un pas important pentru conectarea României la piaţa europeană a gazelor, ceea ce înseamnă mai multă siguranţă în alimentarea cu gaze a României şi este conformă cu strategia europeană în acest domeniu", au declarat, pentru „Adevărul", reprezentanţii Petrom.

Deocamdată, cantitatea importată de Petrom este de 10 milioane de metri cubi pe lună. Volumul nu este mare, reprezintă puţin peste 1% din consumul naţional dintr-o lună din sezonul cald. În acelaşi timp, reprezentanţii Romgaz spun că au adus volume mici de gaze, de probă, prin noul gazoduct. Extrem de important este însă faptul că, la capitolul importuri de gaze, România nu mai depinde în exclusivitate de conductele care vin din Rusia prin Ucraina.

Pentru restul anului şi pe viitor, oficialii Petrom au arătat că volumele importate vor depinde de cererea de pe piaţa internă. „Dat fiind că importurile sunt realizate de pe piaţa internaţională, preţul este cel stabilit de piaţă", au adăugat ei. Pe de altă parte, preţul importurilor din Rusia are o importantă componentă politică.

Gaze de la Viena

Totodată, Romgaz intenţionează ca, de anul viitor, să cumpere gaze de la bursa de profil de la Viena. Pe această piaţă, în ultimul an, preţul gazelor a fost mai mic decât cel la care importăm din Rusia.

„Am făcut diligenţele necesare ca, de la anul, să fim activi pe bursa de gaze ori de la Viena ori din zona germană. Suntem în discuţii destul de avansate. Va fi vorba de un pionierat să cumpărăm gaze la bursă", a declarat directorul general adjunct al Romgaz, Francisc Toth, citat de Agerpres.

Exportul mai aşteaptă

Într-o primă etapă, conducta permite doar importul de gaze în România din Ungaria, însă, pentru următorii ani, este prevăzută continuarea proiectului, astfel încât fluxul de gaze să fie în ambele sensuri.

„Noi preferăm să vindem produsul nostru pe piaţa din România. Dar, în prezent preţul gazelor din producţia internă reprezintă numai 40% din preţul gazelor importate din Rusia. În acest context evaluăm oportunităţile de export direct", au mai spus oficialii Petrom. Conducta are o lungime de 109 kilometri, din care 62 pe teritoriul României. Lucrările au început în 2006, iar costurile totale se ridică la 70 de milioane de euro.

31 de ani de import din Rusia

România a început importurile de gaze ruseşti în anul 1979, prin conductele care tranzitează Ucraina. În prezent, circa 20-25% din consumul naţional de gaze provine din Rusia.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG