Au crescut chiriile spaţiilor comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine face afaceri în retailul bucureştean a trebuit să scoată mai mulţi bani din conturi pentru plata chiriei. Potrivit unui studiu realizat de către compania CB Richard Ellis (CBRE), nivelul

Cine face afaceri în retailul bucureştean a trebuit să scoată mai mulţi bani din conturi pentru plata chiriei. Potrivit unui studiu realizat de către compania CB Richard Ellis (CBRE), nivelul mediu al chiriilor a crescut cu 20% în primele şase luni ale acestui an, din cauza decalajului semnificativ dintre cerere şi ofertă. Cele mai ridicate chirii au ajuns să fie cele pentru spaţiile comerciale stradale (90-130 euro/mp/lună). În schimb, chiriile pentru spaţiile din mallurile bucureştene s-au menţinut la acelaşi nivel, între 60 şi 80 euro/mp/lună, cu un maxim de 120 euro pentru suprafeţele mai mici de 50 mp. şi spaţiile comerciale din zonele secundare ori periferice s-au închiriat mai scump (+25-30%), ca urmare a interesului manifestat mai ales de bănci şi de operatorii de telefonie mobilă. O chirie lunară pentru un spaţiu dintr-o zonă semicentrală este de 35-60 euro/mp, iar cele periferice, între 25-30 euro/mp, potrivit CBRE.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €