Asociație: Tarifele RCA trebuie să fie la nivelul celor de referință publicate de ASF. TABEL

0
Publicat:

AURSF, asociația care a militat pentru drepturile celor care s-au împrumutat în franci elvețieni, cere autorităților să limiteze prețurile RCA la nivelul din prețurile de referință.

Ministerul Finanțelor a propus plafonarea tarifelor RCA la nivelul de anul trecut

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) susţine principiul limitării preţului contractelor RCA, dar consideră că mecanismul din proiectul de Hotărâre de Guvern nu reprezintă o rezolvare optimă a problemei şi propune ca limitarea să nu poată depăşi tarifele de referinţă.

"În contextul situaţiei intervenite prin retragerea autorizaţiei de funcţionare a Euroins, liderul de piaţă din zona asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) susţine principiul limitării preţului contractelor RCA, pentru a preîntâmpina explozia acestora până la niveluri care să le facă inaccesibile consumatorilor. Falimentul anterior de pe această piaţă, cel al societăţii City Insurance, liderul de piaţă de la acea vreme, a generat o creştere masivă de preţuri ale contractelor RCA, iar consumatorii nu mai pot digera o nouă evoluţie similară şi de această dată. Deşi susţinem principiul limitării preţului contractelor RCA, credem că mecanismul propus prin HG pus în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor nu reprezintă o rezolvare optimă a problemei, pentru că tarifele de prima practicate de asigurători la 1 martie 2022 nu sunt transparente şi nu pot fi verificate de consumatori, pentru a putea fi siguri că limitarea este respectată în mod efectiv", susţin reprezentanţii AURSF în comunicat.

În acest context, AURSF propune ca limitarea să nu poată depăşi tarifele de referinţă, care pot fi verificate oricând de orice persoană interesată.

"Evident, la aceste tarife, trebuie să se aplice în continuare sistemul de bonus-malus existent, astfel încât toţi cei care nu au înregistrat daune să beneficieze de o reducere de până la 50% a tarifului de referinţă", se menţionează în comunicat.

În plus, AURSF solicită ca amenzile aplicate pentru nerespectarea actului normativ propus în consultare publică să fie mult mai mari decât cele propuse, pentru a descuraja neaplicarea limitării preţului contractelor RCA.

"AURSF îşi exprimă totala disponibilitate ca, în perioada limitării preţurilor contractelor RCA, să colaboreze cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu toţi ceilalţi stakeholderi - asigurători, unităţi reparatoare, brokeri de asigurări etc., dar şi cu mediul politic, să analizeze disfuncţionalităţile pieţei şi să propună soluţii pentru ca o asemenea situaţie să nu se mai repete pe viitor", a declarat Alin Iacob, preşedintele AURSF.

Finanțele au publicat miercuri proiectul privind plafonarea tarifelor RCA

Ministerul Finanțelor propune înghețarea tarifelor RCA pentru o perioadă de 6 luni, argumentând că prima medie RCA a înregistrat o creștere de 33,4% pentru autoturisme.

Pe categorii de vehicule, prima medie RCA a înregistrat în anul 2022 comparativ cu anul 2021 o creștere de 33,4% pentru autoturisme PF, 55,6% pentru autovehicule transport marfă PF, 30,2% pentru autoturisme PJ și 68,5% pentru autovehicule transport marfă PJ”, menționează Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului de act normativ supus dezbaterii publice pe site-ul său.

Proiectul de HG privind înghețarea tarifelor RCA prevede că măsura se va aplica pe o perioadă de șase luni, iar depășirea acestora va fi sancționată cu amenzi de la 1.000 la 50.000 de lei și chiar retragerea licenței de funcționare.

Potrivit proiectului de act normativ, „prezenta hotărâre stabilește tarifele de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA, ce urmează a fi aplicate de către societățile de asigurare care practică asigurarea RCA”.

Tarifele de primă maxime se stabilesc la nivelul tarifelor practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 1 martie 2022 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se mai arată în document, cu precizarea că, în cazul în care tarifele RCA din martie 2022 sunt mai mari decât cele din martie 2023, se va aplica tariful cel mai mic.

Tarifele RCA plafonate ar urma să se aplice de la data intrării în vigoare a prezentei HG, pentru contractele noi de asigurare, se mai arată în document.

Tarifele de referință publicate de ASF

ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA, majorate substanțial față de anul trecut, de la 1.286 lei pentru un autoturism cu capacitate egală sau mai mică de 1.200 mc, la 1.822 lei.

Conform tabelului de mai jos, asigurarea RCA pe un an pornește de la tariful minim de 1.822 de lei în cazul asiguraților cu vârstă mai mică de 30 de ani, dacă aceștia au o mașină cu capacitate cilindrică de până în 1.200 de centimetri cubi, dar ajunge la 4.709 lei dacă automobilul are peste 2.500 cmc.

Spre comparație, în februarie 2022, tarifele se încadrau între 1.286 lei și 3.551 lei.

Pentru cei cu vârste între 31 și 40 de ani, asigurarea RCA variază de la 1.114 lei la 2.832 lei, iar pentru cei din categoria 41-50 ani variază de la 1.076 lei la 2.912 lei.

În cazul automobilelor electrice, prețul este mai mare pentru toate cele trei categorii de mai sus dacă ne raportăm la mașinile cu motoare cu ardere internă care au o capacitate cilindrică mai mică de 2.000 de centimetri cubi.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani