ASF: Piaţa RCA a crescut cu 29% anul trecut, până la 900 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto RCA a atins anul trecut un total de 4,03 miliarde lei (897 milioane euro), cu 29% mai mult decât în anul anterior, în contextul creşterii primei medii, iar liderul pieţei a devenit Euroins, potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), publicat marţi.

În 2015, volumul total al primelor brute subscrise pe RCA a atins nivelul de 3,12 miliarde lei.

Numărul de contracte RCA încheiate, exprimat în unităţi anuale, a ajuns anul trecut la 4,98 milioane, cu peste 5% în plus faţă de anul anterior. Totodată, la nivelul întregii pieţe s-a remarcat, în ultimele trei luni din 2016, o inversare a trendului ascendent al valorii primelor medii.

Valoarea primei medii trimestriale în perioada menţionată a fost de 822 lei, cu 25% mai mare decât la finalul anului 2015 (656,76 lei), dar cu 8,8% mai mică decât în trimestrul al treilea din 2016 (901 lei).

În acelaşi timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a continuat monitorizarea primelor medii lunare, iar la finele lunii decembrie 2016 prima medie anualizată RCA pentru persoanele fizice se situa la un nivel de 465 lei pentru autoturisme, 978 lei pentru autovehicule destinate transportului de marfă şi 1.814 lei pentru autoturisme transport persoane.

Pentru persoanele juridice, primele medii au ajuns, la sfârşitul anului trecut, la 712 lei pentru autoturisme, 2.527 lei pentru autovehicule de transport marfă şi 2.191 lei pentru autovehicule transport persoane.

Pe baza datelor provizorii raportate de societăţile de asigurări, la 31 decembrie 2016, rata combinată se situa la 108,48%. După primele şase luni ale anului trecut, rata daunei combinate scăzuse la 104,2%, faţă de 127,08%, cât era după primele şase luni din 2015.

Liderul pieţei RCA a devenit Euroins, la finalul anului trecut, cu o cotă de piaţă de 21%, depăşind fostul lider, Asirom (17,3%). La jumătatea anului trecut, Asirom avea o cotă de piaţă de 22,3%, iar Euroins deţinea 18,4%. În topul pe 2016 urmează City Insurance (16,1%), Carpatica (10,5%), Allianz-Tiriac (9,5%), Omniasig (9%), Groupama (7%), Generali (5,1%) şi Uniqa (4,9%).

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat recent că a aprobat majorarea capitalului social al firmei de asigurare Euroins România, aflată în redresare financiară, cu 100 milioane lei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare