Aro Campulung a "strans" arierate de peste 1.500 miliarde lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoriile au crescut cu aproape 1.000 de miliarde lei, iar pierderile au ajuns la 146 de miliarde lei

Absenta fondurilor necesare realizarii programului de fabricatie, diminuarea livrarilor pe piata interna si la export au avut ca efect majorarea pierderilor Aro Campulung cu peste 40%, de la 103,9 miliarde lei, la 30 iunie 2002, la 146,3 miliarde lei, la sfarsitul primului semestru al anului 2003, informeaza Mediafax. Potrivit raportului semestrial al companiei, veniturile totale ale societatii s-au diminuat cu 18,6%, in timp ce cheltuielile au scazut cu 4%, pana la 400,1 miliarde de lei. Producatorul de autovehicule a raportat o cifra de afaceri de 281,3 miliarde de lei, in scadere fata de perioada similara a anului precedent, cand incasarile au atins 302,4 miliarde de lei. In perioada analizata, productia fizica a fost de 392 de unitati, fata de 674 bucati in prima parte a anului 2002. La export, Aro a livrat 24 de autovehicule, cu 53 de unitati mai putin fata de perioada similara a anului trecut. "Faptul ca nu exista un automobil Aro la nivelul concurentei de pe piata mondiala a determinat diminuarea continua a livrarilor la export", se arata in raportul societatii, care precizeaza ca, pentru crearea unui echilibru financiar, ar trebui sa se realizeze o productie marfa de peste 80 miliarde de lei, respectiv 300 de unitati automobile echivalente. Datoriile Aro s-au majorat cu aproximativ 984,1 miliarde de lei fata de 30 iunie 2002, din care 680,9 miliarde de lei reprezinta majorari si penalitati la plata obligatiilor catre bugetul statului. La sfarsitul primului semestru, soldul arieratelor companiei se ridica la 1.529,7 miliarde de lei. La sfarsitul lunii iulie, compania Cross Lander, distribuitor al Aro pe piata braziliana, a depus la Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) singura oferta de preluare a producatorului roman de autovehicule. Cross Lander Industria e Comercio este o societate mixta, infiintata de catre grupul brazilian Samambaia si compania americana Lacaro Auto Distributors, cu sediul la Miami. Recent, Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Educatiei au fost autorizate de Guvern sa vireze in contul societatii, in baza unor contracte comerciale incheiate anterior, suma de 120 miliarde lei, pentru achizitionarea unor autovehicule produse de aceasta unitate. In baza unor contracte comerciale precedenter, Aro mai trebuie sa livreze Ministerului Educatiei 84 de autovehicule, dintr-un total de 295 masini contractate, precum si alte 70 de autovehicule catre Ministerul Administratiei si Internelor.