Aproape 50.000 de familii ar putea fi obligate să restituie împrumuturile în moneda în care le-au contractat

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că nu poate fi considerată clauză abuzivă obligativitatea rambursării sumei în moneda în care a fost acordat împrumutul. Băncilor nu li se poate impune să anticipeze şi să informeze consumatorul cu privire la evoluţii ulterioare imprevizibile, precum fluctuaţiile excepţionale ale cursurilor de schimb.

Avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (UE) s-a pronunţat joi într-o cauză în care 69 de persoane s-au împrumutat la Banca Românească în anii 2007 şi 2008 şi care au cerut instanţelor române să declare clauzele care prevăd rambursarea creditului în CHF drept clauze abuzive, având în vedere că impun în sarcina împrumutaţilor riscul de schimb.

Avocatul general Wahl consideră însă că clauza cuprinsă într-un contract de împrumut care prevede rambursarea sumei împrumutate în moneda străină în care a fost acordat împrumutul nu constituie în mod necesar o clauză abuzivă

„Cerinţa potrivit căreia clauzele contractuale trebuie să fie exprimate în mod clar şi inteligibil nu poate impune profesionistului să anticipeze şi să informeze consumatorul cu privire la evoluţii ulterioare imprevizibile, precum fluctuaţiile excepţionale ale cursurilor de schimb”, a informat CJUE.

Potrivit Curţii, între luna aprilie 2007 şi luna octombrie 2008, Ruxandra Paula Andriciuc şi alte 68 de persoane au încheiat cu SC Banca Românească contracte de credit în franci elveţieni (CHF) în vederea achiziţionării unor bunuri imobiliare, a refinanţării altor credite sau pentru nevoi personale. Împrumutaţii erau obligaţi să ramburseze ratele lunare în CHF. Cursul de schimb dintre CHF şi leul românesc (RON) aproape s-a dublat între 2007 şi 2014.

Împrumutaţii consideră că banca era în măsură să prevadă fluctuaţiile cursului de schimb al CHF.

Ei au sesizat, aşadar, instanţele române, arătând că clauzele care prevăd rambursarea creditului în CHF impun în sarcina lor riscul de schimb valutar şi constituie, prin urmare, clauze abuzive.

Dreptul Uniunii protejează consumatorii cu ocazia încheierii unor contracte cu un profesionist.

În special, acesta prevede că o clauză poate fi considerată abuzivă în cazul în care provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract. Caracterul abuziv al unei clauze se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul şi prin raportare, în momentul încheierii acestuia, la toate circumstanţele care însoţesc încheierea contractului şi la celelalte clauze ale contractului.

Aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu poate privi definirea obiectului principal al contractului, în măsura în care clauza este exprimată în mod clar şi inteligibil.

În plus, avocatul general a constatat că banca a aplicat o rată mai scăzută a dobânzii pentru împrumuturile în monedă străină decât celor în monedă naţională în schimbul „riscului de schimb valutar” pe care îl pot induce în cazul devalorizării monedei naţionale.

Pe de altă parte, avocatul general consideră că „un consumator mediu, normal informat şi suficient de atent şi de avizat ar trebui nu numai să cunoască posibilitatea de creştere sau de depreciere a monedei străine, ci şi să fie pus în măsură să evalueze consecinţele unei astfel de clauze asupra obligaţiilor sale financiare”.

Ca atare, avocatul general consideră că un profesionist nu poate fi considerat răspunzător pentru evoluţii ulterioare încheierii contractului şi independente de voinţa sa (precum variaţiile cursului de schimb).

Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiţie. Misiunea avocaţilor generali este de a propune Curţii, în deplină independenţă, o soluţie juridică în cauza care le este atribuită. Judecătorii Curţii urmează să delibereze în această cauză. Hotărârea va fi pronunţată la o dată ulterioară.

Trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Este de competenţa instanţei naţionale să soluţioneze cauza conform deciziei Curţii. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.