Apartament semicentral sau casă la periferie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa cu peluză la marginea oraşului rămâne un vis frumos pentru clasa de mijloc. Locuinţa la bloc este mai ieftină atât din punctul de vedere al preţului de achiziţie, cât şi în privinţa costului de întreţinere.

20.000 de euro, cea mai ieftină garsonieră

Camelia Nedelcuţă,
Consilier Imobiliar House Expert


Pentru achiziţia unei case în condiţii de scădere a pieţei rezidenţiale, oferte sunt destule. „Minimum 20.000 de euro ar trebui să ai acum pentru a-ţi cumpăra un imobil, spre exemplu o garsonieră confort doi.Aceasta este cel mai ieftin preţ de pe piaţă la ora actuală”.

Cerinţele şi pretenţiile au rămas însă extrem de variate, de la zona zero cu preţuri între 1.500.000 – 2.000.000 de euro până la cele mai ieftine locuinţe situate  în zone periferice, cu preţuri de sub 30.000 euro.

„Oricum, preţurile în cartierele Militari, Drumul Taberei, Berceni din Capitală, pentru garsoniere confort unu au ajuns în prezent la 40.000 de euro, iar pentru apartamentele de două camere, la aproximativ 55.000 - 60.000 de euro. Şi pentru că preţurile au ajuns la jumătate, evident că toată lumea tinde să caute suprafeţe mai mari, construcţii mai noi, finisaje mai bune.

Dar şi în acest caz, depinde foarte mult de necesităţi şi de bugetul disponibil. Daca totuşi se achiziţionează pentru investiţie, aş recomanda în continuare garsonierele şi apartamentele cu două camere”. Din cauza faptului ca traficul este de cele mai multe ori extrem de dificil,  recomandarea mea pentru categoria de mijloc se îndreaptă spre apartamente în zone semi-centrale şi centrale.

„Pentru persoanele care îşi permit costuri de întreţinere mai mari, distanţe mai lungi  de parcurs până la serviciu,  recomand casele noi, care au şi curte, de la periferie”. Ca să îţi construieşti o locuinţă ai nevoie de teren şi de materiale de construcţii, ca să nu mai punem la socoteală cheltuielile cu manopera, aşadar în continuare sunt mai ieftine apartamentele, din toate punctele de vedere.

Locuinţa în bloc, cea mai potrivită achiziţie

Nicolae Şontică,
Administrator Atlas Construct

„Pentru a-ţi achiziţiona o casă în actualele condiţii de piaţă trebuie să ai aproximativ 70.000 de euro, bani necesari achiziţiei unui apartament”. Acesta ar trebui să fie situat în oraş, cât mai central sau în funcţie de amplasamentul locului de muncă, deoarece astfel se diminuează cheltuielile aferente transportului, deplasărilor către serviciu, către şcoli, grădiniţe sau centre comerciale.

„Dacă persoana care achiziţionează locuinţa aparţine clasei de mijloc, ţinând cont de situaţia prezentă a economiei globale, i-aş sugera cumpărarea unui apartament la bloc. Sigur că mirajul unei case la curte ar fi incitant, dar cheltuielile pe care le presupune o asemenea locuinţă sunt de cel puţin trei ori mai mari faţă de cele necesare întreţinerii unui apartament la bloc”.

Un argument în favoarea acestei alegeri este situaţia din Statele Unite ale Americii. „O casă cu peluză la periferie într-un cartier rezidenţial. Acesta este „visul american” în privinţa casei ideale. Observăm că în piaţa imobiliară americană criza financiară a lovit tocmai acest segment. Ratele şi dobânzile mari , cheltuielile de transport către joburi, instituţii de învăţământ sau diferite alte activităţi duceau la cheltuieli practic insuportabile pentru clasa de mijloc”.

Astfel, această situaţie a dus către părăsirea acestor cartiere, locuinţele din zonă având în prezent un preţ de vânzare cu 60-70% mai mic decât costul de achiziţie sau construire. „Aşadar, eu susţin achiziţionarea unui apartament în oraş, pentru că la momentul actual pare şi este cea mai accesibilă şi ieftină cale din toate punctele de vedere, de la cumpărarea acestuia până la întreţinerea lui”.

Necesităţile decid tipul proprietăţii

Carmen Corojan,


Residential Sales Coordinator Mivan Development

În acest acest moment piaţa de real estate se află într-o situaţie aparte. Preţurile unităţilor locative noi nu au suferit modificări majore, astfel încât se poate spune că şi bugetul necesar pentru un potenţial cumpărător nu a suferit schimbări substanţiale.

„Partea neplacută  însă este aceea că fondurile necesare clienţilor sunt mai greu de obţinut, datorită sistemului actual de creditare. Situaţia diferă de la cumpărător la cumpărător. Dacă vorbim de un tânăr sau un cuplu, aceştia pot achiziţiona pentru început, o garsonieră. Dacă ne referim la o familie, care are eventual şi copii, atunci pentru aceştia ar fi necesar un apartament cu cel puţin două camere. În ceea ce priveşte bugetul maxim, sugerez un penthouse, care pleacă de la 270.000 de euro”. În această perioadă este recomandabil să se achiziţioneze conform  bugetului şi nevoii. Piaţa este încă ofertantă, dar nimeni (client, dezvoltator imobiliar, bancă) nu îşi doreşte situaţii ce ar putea duce la neplata datoriilor.

„Sugerez potenţialilor clienţi să facă o analiză a situaţiei lor pentru prezent şi viitor şi să se orienteze către acele apartamente care corespund cel mai bine cu necesităţile lor. Eu aş miza pe apartamente. De ce? Pentru că terenurile care au suferit o ieftinire drastică sunt cele de la margini şi cele din localităţile învecinate”.

Astfel încât, pe lângă argumentele aduse deja, se mai adaugă şi distanţa de la locul de muncă până acasă şi timpul irosit. Preţurile apartamentelor se află într-o balanţă acceptabilă în cele mai multe zone din Capitală, exceptând zonele premium. „Personal, sunt de părere că apartamentele, pe lângă preţul mai mic faţă de cel al caselor, oferă atât avantajul confortului, cât şi cel al poziţionării”.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor