Angajaţii şi angajatorii trag de salariul minim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatele ameninţă cu greva generală, deşi majoritatea patronatelor le acceptă propunerile Diviziunea dintre taberele patronale se măsoară în zeci de procente - o parte a calculat că

Sindicatele ameninţă cu greva generală, deşi majoritatea patronatelor le acceptă propunerile

Diviziunea dintre taberele patronale se măsoară în zeci de procente - o parte a calculat că o creştere cu 23% a salariului minim este suportabilă. Ceilalţi au ajuns la concluzia că mai mult de 9% nu pot da.

Masa sindicală reunită în cele cinci mari confederaţii a transmis ieri că se pregăteşte de grevă generală, întrucât nu a reuşit să ajungă la un acord cu masa patronală în privinţa nivelului salariului minim pe economie pentru 2008.

"În România este pentru prima oară când se poate ajunge la grevă generală. Acum a fost parcursă calea procedurală până la acest pas definitiv. Noi am început (în septembrie - n.n.) cu 700 de lei, am redus la 650 de lei, dar ei au venit doar cu păreri personale, de la 460 la 480 de lei, cu jumătate de gură, dar nu putem accepta mai puţin de 540 de lei", a declarat ieri la prânz, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Jurcă, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical.

Nu este clar dacă până în acest moment toate sindicatele ageează acest ultim nivel. Spre exemplu, Nicolae Creţu, vicepreşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice, spune că organizaţia nu va semna un contract colectiv care prevede un salariu mai mic de 700 de lei. În acest moment, salariul minim brut pe economie, în domeniul privat, este stabilit la 440 de lei.

Ieri-seară se aştepta o depăşire a impasului prin noua rundă de negocieri cerută de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, care reprezintă şapte confederaţii, din totalul de 11. Alianţa, la care sunt afiliate, printre altele, patronate din construcţii, energie şi IMM-uri, anunţă că oferta sa este de 540 de lei, adică nivelul agreat de majoritatea sindicatelor.

"Încă de când sindicatele au cerut 700 de lei, noi am răspuns cu o ofertă de 540 de lei. Este un nivel argumentat tehnic, care asigură o creştere substanţială (de 23%) faţă de salariul mediu actual şi, în plus, poate fi absorbit în costurile companiilor, fără să refuleze în preţuri", spune Adrian Izvoranu, directorul general al ACPR.

El susţine că majorarea este impusă de piaţa forţei de muncă, în condiţiile în care majoritatea ramurilor din economie se confruntă cu deficit de personal. Oferta ACPR presupune şi stabilirea nivelului minim al salariului pentru angajaţii cu studii superioare la 1,5 ori nivelul pentru cei fără studii.

Calcule "stranii"

"Faptul că nivelul propus de noi nu este agreat şi de celelalte confederaţii e straniu, pentru că sunt unele care susţin că reprezintă ramuri economice unde deja sunt negociate, prin contracte de ramură, niveluri salariale minime mult mai mari", spune Adrian Izvoranu. "Dacă nu se pun toţi (reprezentanţii angajatorilor - n.n.) de acord, noi mergem mai departe cu procedurile pentru grevă", ne-a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa".

El arată că miza salariului minim este importantă, în condiţiile în care este genaralizată în economie practica trecerii unui salariu cât mai mic pe cartea de muncă şi restul plăţilor făcându-se sub diverse forme, pentru eludarea plăţii contribuţiilor sociale.

Tot ieri, guvernul a anunţat că ministrul muncii şi cel de finanţe se vor întâlni luni cu sindicatele, pentru a discuta tot pe problema salariului minim. Se pare că guvernul a luat în calcul la construcţia bugetului un nivel de 450 de lei (în funcţie de care se calculează alte indemnizaţii, estimate de sindicate la 43).

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie