Angajaţii nu mai fac legea pe piaţa muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariaţii renunţă la pretenţiile pe care le ridicau în trecut.În lupta cu reducerea costurilor cu salariile, angajarea în regim de persoană fizică autorizată devine o metodă tot mai des practicată de firme.

Dacă unele companii au redus masiv din personal, în speranţa că vor mai salva ceva din profitul pe anul acesta, altele încearcă să găsească alternative la disponibilizări. Angajarea în regim de persoană fizică autorizată (PFA) este una dintre aceste metode. Specialiştii de resurse umane spun că această practică duce la o reducere a costurilor cu până la 30% pentru că firmele trebuie să plătească doar salariul brut.

„În mod sigur, această soluţie este tot mai des întâlnită şi a fost potenţată de criză“, spune directorul general al firmei de recrutare TalentStream, Dan Berteanu. În plus, dacă o persoană lucrează în regim de PFA, poate fi angajată la două sau trei firme doar dacă nu este necesară prezenţa fizică.

„Domeniile în care o astfel de practică este aplicabilă sunt: contabilitatea, vânzările, trainingul sau recrutarea“, adaugă Berteanu.

Recrutările, în aşteptare.

Potrivit specialiştilor din resurse umane, procentul companiilor care mai fac recrutări tinde spre zero. „Fie că sunt afectaţi sau nu de criză, clienţii sunt mult mai exigenţi“, consideră Berteanu. Ei caută persoane cu studii sau cu experienţă în domeniu, iar cursurile de training sunt amânate. George Butunoiu, specialist în resurse umane, este şi mai pesimist. „Nu se poate vorbi despre domenii în care se mai fac angajări, nu există aşa ceva, se poate vorbi doar despre cazuri sporadice şi extrem de rare“, povesteşte el.

Nimeni nu este de neînlocuit

De cele mai multe ori, primele departamente afectate sunt cele de suport IT, resurse umane sau comunicare. Firmele recrutează pentru a înlocui angajaţi, care fie au plecat din diverse motive, fie nu performează.

„Înainte cam 50% din recrutări erau pentru joburi nou create, la firme noi sau la companii care se extindeau, restul fiind de înlocuire. Acum, peste 95% sunt recrutări de înlocuire, posturile noi sunt, practic,
inexistente“, mai spune Butunoiu.

Viitorii angajaţi sunt căutaţi printre persoanele disponibilizate care acceptă un salariu chiar şi cu 30% până la 50% mai mic. Nici salariaţii nu îşi mai schimbă atât de des jobul. “Siguranţa locului de muncă a devenit acum mai importantă decât un salariu cu 10% mai mare”, crede Dan Berteanu.

Candidaţii nu îşi mai permit să întârzie la interviurile de angajare ca până acum, iar salariile nu mai sunt atât de mari. ”Salariile tind să se echilibreze, un proaspăt absolvent va primi un salariu de entry-level şi nu mai are aceleaşi pretenţii ca până acum. De asemenea,bonusurile au dispărut”, adaugă el.

Cum sunt reduse cheltuielile

Dacă un angajat primeşte un salariu net de 1.000 de euro, înseamnă că salariul său brut este de 1.430 de euro. Compania are un cost total cu acel angajat de 1.850 de euro, care se compune din 1.430 de euro salariul brut şi 420 de euro taxele angajatorului. Dacă angajează în regim de PFA, firma fie plăteşte doar salariul brut, fie decide să dea angajatului doar un anumit procent din “economia” de 420 de euro.

Siguranţa jobului a devenit mai importantă decât un salariu cu 10% mai mare.



Dan Berteanu, consultant resurse umane

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor