Anca Boagiu: Directorii companiilor din MTI vor răspunde de îndeplinirea ţintelor stabilite cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractele de mandat ale directorilor companiilor aflate sub subordinea Ministerului Transporturilor vor fi modificate, astfel încât să se stipuleze că ei vor răspundede îndeplinirea ţintelor specifice prevăzute de acordul cu Fondul Monetar Internaţional, potrivit şefei de la Transporturi, Anca Boagiu.

"Am luat această decizie pentru a stopa situaţiile în care companiile angajau cheltuieli aberante sau nu participau la demersurile de reducere a cheltuielilor publice, deşi cele mai multe dintre ele înregistrează pierderi şi trebuie restructurate. Directorii acestor companii sunt din acest moment şi ei responsabilizaţi în privinţa actului managerial şi vor răspunde prin contractul de mandat de îndeplinirea ţintelor specifice prevăzute de acordul cu FMI", a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, într-un comunicat de presă.

Decizia ministrului survine în urma discuţiilor cu premierul Emil Boc cu privire la condiţionalităţile acordului dintre Guvernul României şi FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.
 
FMI monitorizează managementul următoarelor companii în suordinea statului: Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţionala a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare. Şase dintre aceste companii de stat se află în subordinea ministerului condus de Anca Boagiu.

România are în derulare, din prima parte a anului trecut, un acord pe doi ani cu FMI, UE, Banca Mondială şi BERD pentru împrumuturi externe în valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Şeful statului Traian Băsescu a declarat în discursul din Parlament că România va încheia un nou acord cu FMI la expirarea celui actual, discuţiile preliminare putând debuta încă din octombrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG