Analiză economică între prostiile lui Ceauşescu şi taxele lui Dragnea

Acţiunile liderului PSD, Liviu Dragnea, anunţate prin vocea ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, după scenariul făcut de Darius Vâlcov, sunt asemuite, din punct de vedere al efectelor, cu cele ale dictatorului Nicolae Ceauşescu, un „oltean suficient de şiret cât să priceapă unele mecanisme economice, dar care nu avea o inteligenţă acumulată (citită), cât să anticipeze mecanismele sociale ale economiei”.

„Voi încerca să demonstrez de ce măsurile adoptate ( ordonanţa care îngheaţă indemnizaţiile bugetarilor şi impune taza pe lăcomie şi suprataxarea multinaţionalelor din energie şi telecomunicaţii – n. red.) urmăresc, pe lângă scopul imediat al adăpării unui buget secătuit de populismul pesedist, alungarea capitalului european şi preluarea pe termen mediu a controlului asupra unor bănci, fonduri de pensii, dar şi companii energetice şi de comunicaţii. Nu ştiu de către cine, dar nu e greu de ghicit. Paralela cu Ceauşescu şi tâmpeniile lui o să o fac la final, dar până atunci ar trebui să reamintesc faptul că bruma de bunăstare din ultimul deceniu este indisolubil legată de intrările de capital occidental de după 2004. Fără ele am fi astăzi, ca nivel de trai dar şi ca securitate naţională, la fel ca Moldova sau Ucraina. Au trecut 15 ani şi puţini mai pricep asta”, scrie economistul Moise Guran pe blogul său.

Atacurile la pensiile private

În varianta iniţială, fondurile de pensii private Pilon II erau pur şi simplu desfiinţate, prin invitarea populaţiei de a-şi lua banii, ceea ce ar fi adus statului nu 3 lei ci aproximativ 8 miliarde de lei pe an, din contribuţiile noi. S-a renunţat la asta, iar invitaţia de a face transfer la Pilonul I nu cred că va produce efecte semnificative. Dar cererea de capitalizare suplimentară, prin care administratorii trebuie să aducă aproape un miliard de euro drept garanţii, ca să mai poată face acest tip de afaceri în România (dar cu 60% din profit tăiat) este de fapt o invitaţie la exit. 

Efecte asupra băncilor şi a populaţiei

Aberaţia cu taxarea activelor (creditelor) băncilor este rudimentară, neconstituţională şi prost-făcută. Să observăm, în primul rând, că un ROBOR impus de 2% e mai mic decât referinţa BNR de 2,5%. 

„Ce să înţelegem de aici? Că BNR e lacomă, sau că băncile ar trebui să se finanţeze de la BNR cu 2,5% şi să plaseze bani cu 2%? Dar această prevedere, atât de imbecilă, încalcă flagrant Articolul 135 din Constituţie, potrivit căruia economia este una de piaţă. Preţurile se stabilesc liber, iar dobânda este un preţ al banilor.

Să presupunem că băncile pot duce ROBOR la 2%, dar în acest caz vor mări comisioanele într-un hal în care nu cred că se vor mai da prea multe credite noi, nici pentru populaţie, nici pentru firme. Diferenţa (spreadul) dintre depozite şi credite este acum într-adevăr mare, dar asta la creditele de consum. Pentru creditele de investiţii, acolo unde dobânzile se negociază, diferenţele sunt semnificativ mai mici. De aceea cred că primul efect ar fi mai puţine credite, pentru firme în primul rând, şi cu dobânzi reale (DAE) mai mari. 

Fondurile de pensii şi băncile formează ceea ce numim infrastructura financiară a unei ţări. Chiar dacă nu se vede, ca şoselele şi căile ferate, această infrastructură este critică pentru controlul economiei (vezi ce s-a întâmplat în Republica Moldova, unde infrastructura financiară este deţinută de Rusia)”, scrie analistul.

Stoparea investiţiilor în comunicaţii şi energie

În privinţa impozitării cu 2% a cifrei de afaceri a companiilor din energie, economistul spune că „retorica asta cu profiturile mari ale companiilor de petrol şi gaze se bazează pe faptul că românii (nici chiar cei cu o educaţie mai mare) nu fac diferenţa între profit şi dividende”. 

„Dividendul îl iei acasă, profitul poţi să-l reinvesteşti. Infrastructura de petrol şi gaze are mari nevoi de investiţii şi cine are profit, poate face şi investiţii. Secătuite de foamea bugetului de stat, companiile din energie ale acestuia nu prea mai au şi bani de investiţii, aşa că ce-au avut şi ce-au pierdut dacă statul le ia banii printr-o taxă de 2% pe cifra de afaceri, în loc să le ia dividende (impozitate cu 5%) după ce a repartizat profitul (impozitat cu 16%)? Companiile private rămân însă exact fără profitul din care planificaseră investiţii şi aici efectul este similar celui din domeniul infrastructurii financiare şi a celei de comunicaţii”, consideră Moise Guran.

Paralela cu Ceauşescu…

După momentul 1968, scrie economistul, România a primit numeroase transferuri tehnologice, în special din SUA, chiar dacă cele mai multe au fost mascate prin relaţiile comerciale excelente cu RFG, mai exact prin contracte directe între firme din Germania şi întreprinderile de stat din România.  Şi multe credite, cele mai multe directe, pe termen scurt, tot între firme.  (...)

Din 1984 incetează însă complet orice transfer de tehnologie, ba chiar şi orice fel de comunicare/informare ştiinţifică. Era deja epoca PC-ului şi a informaţiei, aşa că Revoluţia şi anii ‘90 găsesc fabricile româneşti semnificativ depăşite tehnic, din acest punct de vedere.

Nu, industria comunistă nu era un morman de fiare vechi, era un morman de fiare depăşite, ce îşi dovediseră încă din anii ‘80 incapacitatea de a face faţă concurenţei pe orice piaţă, inclusiv pe cele est-europene. Acela a fost momentul critic, în care cehii, ungurii şi polonezii au ales să-şi privatizeze întreprinderile, în primul rând pentru că investitorii occidentali veneau cu tehnologie la zi, salvând astfel o mai mare parte a locurilor de muncă. 

La noi, FSN-ul (PSD-ul de azi) a evitat asta, convingând populaţia să “nu ne vindem ţara!”. Aşa se face că până prin 1999 cam toată industria pusă pe roate în urmă cu 30-40 de ani se prăbuşise şi chiar fusese vândută pe active. (...)

Ceauşescu a închis uşa Occindentului din prostie, iar prostia lui şi a urmaşilor lui ne-a costat pierderea a un sfert din populaţie. Deşi nivelul lui Dragnea şi Vâlcov de înţelegere a fenomenelor economice este sub cel al dictatorului comunist (şi pot dovedi asta), cel mai probabil ei premeditează prăbuşirea investiţiilor occidentale, printr-o taxare ostilă. Efectul e însă oarecum similar – Ceauşescu a dus economia la ruină prin izolarea de Occident, Dragnea scoate Europa din România printr-o agresare explicită a capitalului occidental, încheie Moise Guran.