Analişti: România are cel mai mare potenţial din regiune pe creşterea investiţiilor financiare realizate de persoane fizice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suma medie tranzacţionată zilnic pe bursă pe cap de locuitor este de 0,5 euro FOTO Adevărul

România are un potenţial ridicat de creştere în ceea ce priveşte volumul investiţiilor financiare realizate de persoane fizice, comparativ cu alte pieţe din Europa Centrală şi de Est (ECE), consideră analiştii XTB România.

„Conform estimărilor companiei, suma medie tranzacţionată zilnic pe bursă pe cap de locuitor este de 0,5 euro, considerând, ipotetic, că toţi românii realizează tranzacţii la bursă. Acest indicator atinge valori mai ridicate în alte ţări din regiune precum Polonia (5 euro), Cehia şi Ungaria (4 euro), ceea ce arată că există un potenţial important de creştere a acestei sume şi în România”, se arată într-o analiză a casei de brokeraj.

Analiştii XTB notează că faptul că România are un număr mare de locuitori reprezintă, în sine, una dintre cele mai puternice premise pentru dezvoltarea, în continuare, a pieţei de tranzacţionare

„Să nu uităm că România ocupă locul secund în ECE în ceea ce priveşte mărimea populaţiei şi că are aproximativ 5 milioane de angajaţi care plătesc taxe. Aş spune că cel puţin 10% dintre ei, adică aproximativ 0,5 milioane de persoane, sunt investitori potenţiali, un număr semnificativ mai mare decât în alte ţări din regiune precum Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Croaţia sau Cehia. Acest lucru duce la un potenţial de creştere mai ridicat pentru piaţa de tranzacţionare din România”, crede Tadeusz Kuropatwinski, General Manager XTB România. 

Dezvoltarea pieţei locale poate fi alimentată, de asemenea, de faptul că Bursa rămâne atractivă – în 2011, valoarea tranzacţiilor s-a dublat în comparaţie cu anul anterior şi, chiar dacă acest indicator a scăzut în 2012, randamentele principalilor indici ai BVB (BET, BET-Fi) au fost considerabil mai ridicate decât dobânzile la depozite.

O altă premisă importantă constă în faptul că România are cea mai rapidă conexiune la internet din lume după Coreea de Sud, de aproximativ 15 megabiţi pe secundă (mbps), ceea ce înseamnă de cinci ori mai mult decât viteza medie a conexiunii de care beneficiază americanii în casele lor. Ţinând cont de importanţa semnificativă pe care o are accesul la internet în lumea tranzacţionării financiare, acesta este un real avantaj, care a influenţat pozitiv piaţa locală de tranzacţionare şi care va continua să îi susţină creşterea. 

Potrivit statisticilor XTB, din ce în ce mai mulţi români investesc, chiar şi sume mici de bani. Acest lucru poate fi considerat un semn pozitiv al interesului lor pentru tranzacţionare şi al dorinţei de a învăţa cum să realizeze tranzacţii cu mai mult succes. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco