Analist: Oamenii se întorc în parcurile de distracţie Disney, iar serviciile de streaming depăşesc Netflix

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disney a produs o surpriză aseară, afişând rezultate foarte bune, vedetele fiind parcurile sale de distracţie, notează analistul eToro, Bogdan Maioreanu, precizând că relaxarea măsurilor împotriva Covid a readus vizitatorii în parcurile Disney, cu excepţia celor din China.

„Serviciile sale de streaming, aflate în expansiune la nivel internaţional (inclusiv în România) au înregistrat şi ele o creştere surprinzătoare a numărului de abonaţi, contestând supremaţia Netflix pe acest segment”, notează analistul. 

Potrivit acestuia, veniturile Walt Disney Company (DIS) au crescut cu 26% în ultimul trimestru la 21,5 miliarde de dolari, depăşind cu o jumătate de miliard de dolari aşteptările pieţei. 

Principalul motor al rezultatelor pozitive ale companiei a fost o creşterea adusă de divizia Parcurilor, Experienţelor şi Produselor, ale cărei venituri au urcat cu 70%, până la 7,39 miliarde de dolari. Acest lucru este legat de întoarcerea publicului în parcuri şi creşterea turismului după ridicarea restricţiilor Covid. 

Profiturile din operare au crescut de peste două ori, la 2,12 miliarde de dolari, iar profitul total din operare al segmentelor de business ale companiei a crescut cu 50%, la 3,57 miliarde de dolari, în trimestrul încheiat la 02 iulie 2022. Câştigul pe acţiune din activitatea curentă a sărit la 0,77 dolari pe acţiune, iar câştigul pe acţiune ajustat a ajuns la 1,09 dolari, faţă de aşteptările pieţei de 99 de cenţi pe acţiune. În consecinţă, preţul acţiunii a crescut la 112,5 dolari. 

Aceste rezultate s-au datorat în primul rând creşterii înregistrate în parcurile de distracţie din SUA, mulţumită volumelor de business mai mari generate de un număr mai mare de vizitatori, ocuparea camerelor de hotel, a croazierelor şi a creşterii cheltuielilor clienţilor, parţial compensate de costurile mai mari. Vedeta parcurilor internaţionale a fost Disneyland Paris care a fost deschis pe tot trimestrul, faţă de doar 19 zile în trimestrul similar din 2021. Rezultatele bune au fost parţial contrabalansate de o scădere a veniturilor de la Shanghai Disney Resort din cauza faptului că parcul a fost deschis doar 3 zile în trimestrul curent.  În ciuda faptului că prezenţa în parcuri a fost uşor sub cea din 2019, Disney a reuşit să obţină venituri şi profituri operaţionale semnificativ mai mari. 

Primul parc Disney a fost construit în Anaheim, California, iar construcţia a început în 1954, pe un teren de 65 de hectare. Un an mai târziu, pe 17 iulie 1955 şi după 17 milioane de dolari cheltuiţi, parcul a fost deschis având 18 atracţii. Iniţial, parcul a fost numit "The Mickey Mouse Park", apoi "Disneylandia", dar înainte de deschidere numele său a fost schimbat în "Disneyland". În primul an a fost vizitat de 5 milioane de persoane. În prezent, la nivel mondial, există 6 resorturi Disney în California, Florida, Tokyo, Paris, Hong Kong şi China, cu un total de 12 parcuri care au fost vizitate în 2019 de peste 115 milioane de persoane.

Disney depăşeşte Netflix la numărul de abonaţi

Un rezultat surprinzător a venit din partea serviciilor de streaming. Disney+ a adăugat 14,4 milioane de abonaţi, depăşind în mare măsură aşteptările analiştilor, de 10 milioane, o creştere de 31% faţă de anul anterior, ceea ce a dus serviciul la 152,1 milioane de utilizatori. O parte din aceşti abonaţi sunt şi români, deoarece serviciul a fost deschis în România la mijlocul lunii iunie. Utilizatorii ESPN+ au crescut la 22,8 Milioane, o creştere de 53% de la an la an, iar abonaţii Hulu au crescut cu 8% la 46,2 milioane. Astfel, numărul total al abonaţilor Disney creşte la 221,1 milioane, depăşind cei 220,7 milioane de abonaţi ai Netflix (NFLX), aflat pe un trend descrescător. Cu toate acestea, aceşti abonaţi sunt pe mai multe platforme şi este posibil ca Disney să-i numere de mai multe ori datorită ofertelor de pachete de servicii grupate sau separate. În ciuda măririi numărului de abonaţi, veniturile Disney Media and Entertainment Distribution au o creştere mai modestă, de 11%, ajungând la 14,11 miliarde de dolari. 

Bătălia pentru abonaţi se intensifică, iar serviciile de streaming schimbă structura abonamentelor. Disney şi Netflix introduc abonamente mai ieftine, dar care conţin reclame. Există, de asemenea, informaţii potrivit cărora Paramount (PARA), Comcast (CMCSA) - proprietarul Peacock - şi Disney discută cu Walmart (WMT) în încercarea de a include serviciile lor de streaming în oferta de abonament de 12,95 dolari pe lună a retailerului american. În acest fel, ei speră să atragă noi abonaţi care resimt acum povara creşterii preţurilor din cauza inflaţiei. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă