ANAF a făcut un pas înapoi în privința notificărilor privind colectarea informaţiilor despre cheltuielile companiilor în ultimii patru ani ani

0
Publicat:

După ce ANAF a demarat procedura verificării potenţialelor exporturi de profiturila 2.768 societăţi comerciale înregistrate în România, anunțând că în perioada 17 iulie – 29 august colectează informații defalcate privind tipul și cuantumul cheltuielilor companiilor în perioada 2020–2024, în scopul actualizării analizei de risc fiscal, solicitările transmise au fost revocate.

Mai mulți contribuabili au primit recent solicitări de la ANAF, prin SPV. FOTO Shutterstock

Într-un comunicat  postat joi pe site-ul instituției, ANAF a precizat că demersul are ca obiectiv asigurarea unui tratament fiscal transparent şi echitabil pentru toţi contribuabilii. Astfel, ANAF vizează centralizarea şi consolidarea datelor globale disponibile cu informaţiile defalcate declarate direct de către contribuabilii mari şi mijlocii, pentru o mai bună înţelegere a mecanismelor de transfer în cadrul grupurilor multinaţionale.

„Datele colectate până acum prin SAF-T nu sunt suficient de detaliate”.

Solicitările transmise prin intermediul SPV se bazează pe dispoziţiile generale prevăzute de art. 58 alin. (1) şi art. 64 din Codul de procedură fiscală, care permit autorităţii fiscale să solicite informaţii în scopul determinării stării de fapt fiscale. Aceste activităţi sunt complementare procesului de adaptare la cerinţele de raportare (precum SAF-T) şi vizează completarea şi detalierea acestor date.

„ANAF a iniţiat un proces amplu de transformare care, alături de digitalizare, include o direcţie strategică de asigurare a unui tratament fiscal echitabil pentru toţi contribuabilii. În acest context, modul în care companiile declară profiturile obţinute în România şi îşi achită obligaţiile fiscale este o prioritate majoră de analiză. Obiectivul nostru este să analizăm în mod riguros şi structurat datele disponibile, înainte de a demara acţiuni de control în cazurile în care există suspiciuni privind transferul nejustificat de profituri în afara ţării. Apreciem efortul contribuabililor de conformare SAF-T, însă pentru aceasta analiză, datele colectate până acum prin SAF-T nu sunt suficient de detaliate. Alternativa ar fi fost un exerciţiu mai complicat - verificări care ar fi presupus iniţierea de controale documentare sau solicitări de dosare de preţuri de transfer", a declarat Adrian Nica, preşedintele ANAF, ptrivit comunicatului.

„Efortul nu ar trebui să fie unul considerabil pentru acei contribuabili”

Nica a explicat că o astfel de manieră voluntară şi deschisă este mai puţin intruzivă, fără perturbarea activităţilor curente.

„Companiile deţin deja informaţiile în dosarele preţurilor de transfer şi, ca atare, efortul nu ar trebui să fie unul considerabil pentru acei contribuabili care deja s-au conformat prin elaborarea acestor dosare. Ne dorim, în continuare, aplicarea consecventă a aceloraşi reguli fiscale pentru toţi actorii economici care operează şi obţin venituri în România", a mai afirmat preşedintele ANAF.

Faţă de solicitările transmise contribuabililor prin intermediul SPV, ANAF face precizarea că informaţiile disponibile la acest moment, în urma altor tipuri de raportări realizate de contribuabili la ANAF, sunt incomplete faţă de obiectul acestei analize - prima de acest tip realizată în România. De aceea, pentru un tratament fiscal transparent, corect şi echitabil, ANAF consideră necesară consolidarea datelor transmise defalcat de către contribuabili, în formatele de date solicitate.

Informaţiile colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri analitice.

ANAF precizează că procedura nu reprezintă un control fiscal şi nu generează obligaţii fiscale suplimentare pentru contribuabili. Acestora li se solicită, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, completarea online a unor declaraţii în format standardizat şi urmăreşte validarea şi alinierea informaţiilor globale existente în bazele de date ANAF (ex: bilanţuri contabile, declaraţii fiscale, fişiere SAF-T) cu structuri standardizate şi analizabile automat.

Mai exact, ontribuabililor li se solicită declararea cheltuielilor realizate în perioada 2020 - 2024 sub o formă defalcată, care nu rezultă din alte declaraţii anterioare depuse la ANAF (ex: cheltuieli cu serviciile de marketing, cu serviciile de management, de vânzări, consultanţă, know-how etc.). ANAF mai precizează că, în măsura în care contractele intragrup nu includ detalii specifice cu privire la fiecare tip de serviciu prestat sau tipologia drepturilor de proprietate intelectuală pentru care se plătesc redevenţe, contribuabilii au posibilitatea de a menţiona valoarea totală a cheltuielilor înregistrate în baza contractelor în cauză.

„ANAF încurajează mediul de afaceri să colaboreze în mod deschis cu instituţia, în spiritul unei administrări fiscale moderne, eficiente şi orientate către prevenţie şi echitate. Acţiunile de acest tip vizează îmbunătăţirea dialogului între instituţie şi mediul de afaceri şi eficientizarea modului de colectare a datelor, pentru formularea acţiunilor şi politicilor fiscale viitoare", se mai arată în comunicat.

Solicitarea a fost revocată

StartupCafe.ro notează însă că tot joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală a revocat  însă solicitarea transmisă unor contribuabili prin SPV privind completarea unui document legat de cheltuielile din perioada 2020–2024 și le cere scuze pentru „eventualele neplăceri create” , potrivit StartupCafe.ro

„Referitor la adresa cu nr. X, vă anunțăm că se revocă solicitarea privind transmiterea informațiilor. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri create”, le transmite ANAF contribuabililor. 

Ce spun experții

Una dintre principalele nemulțumiri exprimate de specialiști, în legătură cu solicitările recente ale ANAF, vizează faptul că informațiile cerute există deja în baza de date a Fiscului.

„Acești contribuabili mijlocii au obligația de a depune SAF-T încă din 2023. Prin urmare, ANAF are aceste date, așa că nu înțelegem motivul pentru care ni se solicită aceste informații suplimentar față de raportările pe care oricum le depunem cu vârf și îndesat”, a spus Valentina Saygo, economist, contabil și antreprenor,

 Robert Șova, vicepreședinte al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a precizat că nu este clar care au fost criteriile pe baza cărora ANAF a selectat contribuabilii vizați de notificările recente.