American Colony intra pe piata româneasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvoltatorul imobiliar American Colony, listat la bursa din Tel Aviv, anunţă că subsidiara sa din România va începe în luna mai lucrările la primul proiect autohton. Până în 2014, compania

Dezvoltatorul imobiliar American Colony, listat la bursa din Tel Aviv, anunţă că subsidiara sa din România va începe în luna mai lucrările la primul proiect autohton. Până în 2014, compania îşi propune să construiască 25.000 de locuinte.


Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 100 milioane de euro. În urma acesteia, în oraşul Voluntari ar urma să apară 1.400 de noi apartamente. "Deşi în Israel compania noastră activează cu precădere pe piaţa imobilelor de lux, ansamblul din Voluntari se va adresa clasei de mijloc autohone. Preţul metrului pătrat începe de la 1.300 de euro şi poate ajunge la 1.550 de euro", a declarat pentru "Adevărul" Ofir Gamliel (foto), director de marketing al Intercolony, subsidiară a American Colony.

Constructorii din Israel, pe şantiere româneşti

Conform acestuia, compania-mamă are intenţia ca până la finele acestui an să adune de pe piaţa londoneză de investiţii alternative (AIM) circa 400 milioane de euro. Aceste fonduri ar urma să fie folosite pentru finanţarea proiectelor rezidenţiale ale companiei din România şi din statele vecine. "Ne propunem ca până în 2014 să avem în lucru 25.000 de unităţi locative doar pe piaţa românească", subliniază reprezentantul Intercolony.


Problemele de pe piaţa locală de construcţii i-au determinat pe investori să ia în calcul soluţia unui antreprenor general din Isreal, ICEC, o companie care face şi ea parte din grupul American Colony. Finanţarea proiectului din Voluntari se va face din fonduri proprii, spun reprezentanţii companiei, însă alături de Intercolony va mai apărea şi un alt investitor israelian.


Cel mai mare proiect al companiei pentru piaţa imobiliară românească va fi realizat tot în parteneriat cu un alt investitor din Orientul Mijlociu. Pe un teren de circa un milion de metri pătraţi din Afumaţi, compania intenţionează să construiască începând din 2009 un veritabil minioraş.


Un alt proiect al companiei va fi realizat în zona Floreasca din Capitală. Acesta va cuprinde doar apartamente de lux, al căror preţ de vânzare va putea ajunge şi la 5.000 de euro pe metru pătrat, conform celor spuse de reprezentanţii Intercolony.

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare