Amenzi uriaşe pentru cartelul detergenţilor de pe piaţa din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Concurenţă de la Paris a amendat cu 361 de milioane de euro companiile Procter&Gamble, Henkel şi Colgate-Palmolive.

Ani de zile, marii producători de detergenţi s-au înţeles asupra preţurilor aplicate produselor vândute pe piaţa franceză, ignorând regulile de concurenţă şi păgubind distribuitorii şi consumatorii. Este vorba despre Unilever, Procter&Gamble, Henkel şi Colgate-Palmolive, a căror înţelegere a durat şapte ani, între 1997 şi 2004, cu o scurtă pauză de câteva luni între octombrie 1998 şi noiembrie 1999.

La finele săptămânii trecute, Autoritatea de Concurenţă din Franţa a anunţat că a sancţionat înţelegerea celor patru mari producători de detergenţi, trei dintre ei primind o amendă cumulată de 361,3 milioane de euro.Pentru că Unilever a denunţat înţelegerea, grupul anglo-olandez a fost scutit pe deplin de amenzi şi a beneficiat de clauza de clemenţă, potrivit lui Bruno Lasserre, preşedintele Autorităţii. Altfel, ar fi suportat o amendă de 248,5 milioane de euro.

Şi ceilalţi trei producători au beneficiat de o reducere a sancţiunii, în funcţie de majorarea aplicată preţurilor produselor şi de ordinea în care au prezentat cererea lor pentru clemenţă. Amenda s-a ridicat la 92,3 milioane de euro pentru Henkel, res­pectiv 233,6 milioane de euro pentru Procter&Gamble şi 35,4 milioane de euro pentru Colgate-Palmolive. Aceste sume reprezintă însă o reducere cu 25% pentru Henkel, 20% pentru Procter&Gamble şi 15% pentru Colgate-Palmolive.

Înţelegerea avută de cei patru mari producători pe parcursul a şapte ani a afectat vânzările unor produse precum Ariel, Skip, Cat, Persil, Dash, Omo, Super Cross, Gama şi X Tra. Autoritatea de Concurenţă din Franţa nu a putut însă să stabilească prejudiciul adus consumatorilor.   Producătorii de detergenţi au la dispoziţie o lună de la primirea notificării pentru a face recurs la Curtea de Apel de la Paris.

Amendaţi şi de Comisia Europeană

Şi Comisia Europeană a aplicat în aprilie o penalizare de 315,2 milioane de euro pentru că Henkel, Procter&Gamble şi Unilever au stabilit preţul detergenţilor în opt ţări europene pe o perioadă de trei ani. Pieţele vizate de cei trei producători de detergenţi au fost Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia şi Spania. Cazul a fost iniţiat la cererea de clemenţă a Henkel, grupul german fiind scutit de acea amendă. Sancţiunile celorlalte două companii investigate au fost reduse, avându-se în vedere colaborarea acestora cu autorităţile în timpul investigaţiei. Ancheta Comisiei Europene este însă una diferită de cea iniţiată de Autoritatea de Concurenţă din Franţa.  

Henkel contestă

Grupul german Henkel a anunţat că va contesta amenda franceză, pentru că decizia din aprilie a Comisiei Europene prevede, de asemenea, scutirea de sancţiuni aplicate la nivel naţional. „Pe parcursul anchetei, Henkel a cooperat cu autorităţile", spun reprezentanţii grupului german, care au adăugat că, pe parcursul anchetei interne, ei au oferit „informaţii decisive". „Henkel consideră că aceste pactici (anticoncurenţiale) trebuie să fie văzute ca un întreg, astfel că decizia publicată de Autoritatea de Concurenţă din Franţa nu are valoare juridică adecvată", au mai spus reprezentanţii producătorului german.

Ancheta nu vizează România

Companiile anchetate sunt prezente şi pe piaţa din România, însă această investigaţie nu vizează şi activităţile din ţara noastră. „Momentan, nu avem nimic în lucru pe această piaţă", a declarat, pentru „Adevărul", Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Totuşi, una dintre companiile anchetate, Colgate-Palmolive, a fost amendată de Concurenţa din România în 2005 cu 10,6 milioane de lei, împreună cu patru distribuitori ai săi. În urma unei investigaţii, Consiliul a descoperit că firmele s-au înţeles asupra preţurilor.

233,6 milioane de euro este amenda primită de Procter&Gamble de la Concurenţa din Franţa, cea mai mare dintre sancţiuni.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură